Radio România, de 80 de ani

Anul acesta, Radiodifuziunea Română sărbătoreşte 80 de ani de existenţă. Această instituţie, martor la evenimentele importante ale istoriei noastre, nu a cunoscut dintotdeauna calmul şi buna ordine în care îşi desfăşoară astăzi activitatea. Evenimentele politice care s-au succedat cu repeziciune de-a lungul timpului au afectat structurile şi activitatea instituţiei. Cu toate acestea, radioul şi-a menţinut rolul său, acela de a informa, de a forma şi de a amuza publicul ascultător.

Pe holul imens al Radiodifuziunii, doar câteva feţe, trecute de prima tinereţe, îşi împărtăşesc impresii pe un ton moderat, în acordurile orchestrei de muzicieni care repetă în sala „Sile Dinicu“. Lifturile coboară şi urcă neîncetat. La etajele superioare e agitaţie continuă. Se deschid şi se închid uşi imense din lemn, se duc foi de la un birou la altul. Aici e locul unde se dă ora exactă şi în care fiecare trebuie să funcţioneze la momentul oportun. În caz contrar, prezenţa sau contribuţia lui nu mai e de nici un folos. Odată intrat într-o cabină de emisie, unde se transmite în direct, se simte, inevitabil, presiunea „directului“, după cum o numesc specialiştii din media. O întreagă echipă munceşte la realizarea unei emisiuni care poate dura o oră sau două şi care poate fi uitată în a doua secundă a difuzării ei. Munca depusă e una titanică, sisifică se poate spune.

Oamenii de radio trăiesc fiecare secundă, fiecare semnal emis în eter. Este evident că munca în radio nu poate fi practicată de oricine, că este nevoie de multă pasiune, dorinţă de perfecţionare şi autoregenerare. Poate de aceea, această meserie nu are vârstă şi acceptă sub căştile imense capete încărunţite, care au adunat în timp experienţă, o oarecare sobrietate şi decenţă, devenind cu timpul voci emblematice, recunoscute de oricine, oricând.

Însă Casa radioului românesc, această instituţie, martor la evenimentele importante ale istoriei noastre, nu a cunoscut dintotdeauna calmul şi buna ordine în care îşi desfăşoară astăzi activitatea. Evenimentele politice care s-au succedat cu repeziciune de-a lungul timpului au afectat structurile şi activitatea instituţiei. Cu toate acestea, radioul şi-a meţinut rolul său, acela de a informa, de a forma şi de a amuza publicul ascultător.

1 noiembrie 1928, prima emisiune radio oficială

Primul semnal radiofonic lansat în eter a debutat prin cuvântul celebrului fizician român, profesorul Dragomir Hurmuzescu. Mai târziu, acesta avea să devină preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică. Momentul inaugural a fost marcat de poezia „Un suflet nou“, scrisă şi citită la microfon de scriitorul Horia Furtună, ulterior realizator şi director de programe. Înainte de momentul 1928, au existat şi alte iniţiative pro-radiofonie, cum ar fi „Asociaţia prietenilor radiofoniei“ (martie 1925), al cărei principal protagonist a fost acelaşi profesor Hurmuzescu. La 22 decembrie 1927, Jurnalul nr. 2915 al Consiliului de Miniştri declara, la art.2, constituirea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

Cu prilejul inaugurării, pe 11 februarie 1932, a studioului mare, din strada General Berthelot, ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor a definit, în discursul său, rolul radioului public, astfel: „…un fel de Universitate pentru toată lumea, în care utilul şi instructivul trebuie să fie împletite în mod dibaci“. De asemenea, mai afirma că „...reţeaua radiofonică existentă este numai un început“, iar „opera de educaţie sistemică a maselor cere o evoluţie de program şi o amplificare de mijloace. Statul este dator să înţeleagă acest proces.“

La început au fost 17

Corpul conducerii Consiliului de administraţie cuprindea 17 oameni. La nivel de conducere exista un preşedinte şi un director general, numit de consiliu (printre care amintim: Dragomir Hurmuzescu, Dimitrie Gusti, Ion Al. Brătescu Voineşti, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu). Urmau în ordine aleatorie prima secretară, primul jurist al Societăţii, primul contabil, primele crainice, directorul tehnic.

Drumul a fost deschis

Numărul orelor de program a sporit în mod considerabil. De la 305, în 1928, a ajuns, în 1929, la un total de 2.200 de ore de program. Iar numărul orelor de emisie a crescut în fiecare an. În aceeaşi perioadă apar revistele: Radiofonia (1928), Radiofonia - Radio şi ştiinţa pentru toţi (1931), Radio - program radio. Conform datelor de arhivă, în 1929, ponderea programelor muzicale era de 70%. Cu timpul, emisiunile în limbi străine au evoluat, devenind un departament aparte. În 1931 sunt construite primele săli de audiţie (studiouri), în sediul din strada General Berthelot, nr 60. Şase ani mai târziu, ascultătorii aud, pentru prima dată, vocea inegalabilei Maria Tănase.

Cadrul legal, începuturi

Un aspect important este apariţia, în 1932, a Legii pentru crearea unui fond necesar dezvoltării reţelei naţionale de radiodifuziune, în vederea oferirii unui cadru legal pentru dezvoltarea tehnică a reţelei naţionale de radiodifuziune. Patru ani mai târziu apare Legea de organizare şi funcţionare, prin care Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune.

Radioul, regalitatea şi dictatura antonesciană

Un Decret-lege promulgat de regele Carol al II-lea, la 28 august 1938, a făcut ca în competenţa Consiliului să rămână doar gestiunea financiară a Societăţii, însă radioul îşi menţine rolul său, dând posibilitatea numeroaselor personalităţi să se facă auzite la microfon, precum: Nicolae Iorga, Vasile V. Voiculescu, Cezar Petrescu, Constantin C. Giurescu, Ion Pillat, Ioan Petrovici, Mircea Eliade, Mihail Ralea, Adrian Maniu, Constantin Rădulescu Motru, Nicolae Noica, Pamfil Şeicaru, Dumitru Almaş şi alţii.

În perioada dictaturii mareşalului Antonescu, „radioul avea o misiune psihologică şi de propagandă…“ (Eugen Denize, autorul Istoriei Societăţii Române de Radiodifuziune). Propaganda a ajuns până acolo încât să coordoneze programul muzical, care promova cu precădere folclorul şi compoziţiile româneşti.

În altă ordine de idei, trebuie spus că în condiţii de război, difuzarea programelor a fost asigurată fără întrerupere, chiar şi în momentele grele din august 1944.

Radio România după 1989

Evenimentele politice care se succed cu repeziciune la finalul războiului afectează structurile şi activitatea instituţiei. A venit momentul decembrie 1989, care a însemnat pentru Radiodifuziune, ca şi pentru întreaga societate românească, un moment dificil pe care l-a trecut. Societatea Română de Radiodifuziune a devenit dupa 1989 membră cu drepturi depline a Uniunii Europene de Radio. Conform Legii nr. 41, din 17 iunie 1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, la capitolul 1, art. 1 se prevede Înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune ca …„servicii publice autonome, de interes naţional, independente editorial…“.

În anul 1996, Consiliul de Administraţie a decis reorganizarea programelor de emisie. Cu acest prilej s-au înfiinţat patru Canale Naţionale: România Actualităţi, România Cultural, România Tineret, România Muzical, 11 redacţii specializate şi un Departament al Posturilor Teritoriale şi Locale .

Societatea Română de Radiodifuziune înfiinţează Editura „Casa Radio“, care îşi propune reintroducerea documentelor conservate în arhivele instituţiei, în circuitul mediatic naţional, paralel cu elaborarea unor instrumente de referinţă în domeniul radiofoniei. În anul 2000, începe modernizarea unor echipamente specifice care a schimbat faţa radioului central, cât şi a celui local. Nu trece mult şi, trei ani mai târziu, curentul schimbării şi al modernizării devine din ce în ce mai evident. Agenţia de monitorizare RADOR s-a transformat în Agenţia de presă RADOR a SRR; se creează reţeaua de corespondenţi externi ai Radio România, risipiţi în principalele capitale ale lumii, dar şi în zonele de conflict, cum este cea a Orientului Mijlociu, unde SRR trimite trei corespondenţi speciali; reţeaua de corespondenţi beneficiază de suportul oferit de corporaţiile partenere - CNN Radio, Radio France, RFI, DW - atât prin corespondenţii în străinătate ai acestora, cât şi prin accesul la baza de date sau specializarea personalului SRR în străinătate; se încearcă şi crearea unei reţele de corespondenţi interni, în aşa fel încât să nu mai existe nici un oraş din România fără un colaborator al Radio România.

Amintiri cu Mihail Jora

„În ce priveşte concertele simfonice transmise din studio, acestea au început în primavara lui 1929, în mod cu totul sporadic, câte unul la 3 sau 4 săptămâni. În anul acela s-au executat vreo 10 concerte de felul acesta. Abia în 1930 au fost fixate câte unul în fiecare săptămână, atingând numărul de 47 la sfârşitul anului. În 1931, numărul concertelor simfonice a crescut la 58, dându-se 21 de piese străine în primă audiţie la Bucureşti şi 37 compoziţii simfonice româneşti. Îmi mai aduc aminte de primele simfonice româneşti. Îmi mai aduc aminte de primele reprezentaţii de operă la Radio.

Opera Română nici nu voia să audă pe vremea aceea de transmisiuni, iar noi, neavând orchestră, ne-am hotărât prin februarie 1929 să transmitem din studio spectacole de operă, cu acompaniament de piano şi fără cor, căci acesta era prea costisitor.

Mi-aduc aminte că într-o seară, tenorul n-a venit, aşa încât baritonul s-a oferit să cânte şi partea tenorului, iar la un moment dat, când ambii trebuiau să cânte împreună, pianistul şi-a pus în joc toate resursele sale vocale, pentru a completa duetul. În felul acesta s-au dat în cursul primăverii 1929 vreo patru reprezentaţii de operă din studio.

În anul 1930, au avut loc 13 transmisiuni complete de operă. Între timp, ajungându-se la o înţelegere cu Opera Română, s-au putut transmite de acolo 17 reprezentaţii în cursul anului 1931.“ (Mihail Jora, Radiofonia, anul V, nr. 178, 14 februarie 1932)

În 13 ani, radioul va avea arhivă digitalizată

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune are în vederea digitalizarea arhivelor Radio România, reprezentând înregistrări din timpul a 80 de ani. Se preconizează ca acţiunea să poată fi finalizată în aproximativ 13 ani. Investiţia necesară este estimată la 4,78 milioane de lei. Banii vor proveni din bugetul pe 2008 alocat SRR, de comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel, din suma totală a instituţiei, 4,55 milioane de lei vor fi destinaţi achiziţionării aparaturii necesare pentru transpunerea în format digital a fonotecii. Demersul a fost susţinut de peste 1.000 de semnatari, printre care şi câţiva miniştri şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Orchestra Naţională Radio

Principalul ansamblu simfonic al Formaţiilor Muzicale ale Radiodifuziunii Române a fost înfiinţat în 1928 de către Mihail Jora.

După Mihail Jora s-au aflat la conducere nume ilustre ale epocii ca dirijorii: Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Iosif Conta.

De-a lungul timpului, s-au succedat la pupitrul ansamblului nume sonore şi, de asemenea, au fost invitaţi muzicienii de elită ai vieţii noastre muzicale. Ca solişti, nu au lipsit de pe afişele Orchestrei Naţionale Radio renumiţi artişti din ţară şi de peste hotare. Munca acestui ansamblu de elită a fost onorat cu importante distincţii naţionale şi internaţionale pentru discurile realizate: Charles Cros - Franţa; Puerta del Sol - Uruguay; Koussevitzky - SUA. Turneele din Franţa, Italia, Germania, Spania, Elveţia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Japonia, Turcia, Cipru, Grecia au confirmat valoarea Orchestrei Naţionale Radio, ca una dintre formaţiile faimoase existente în cadrul Radiodifuziunilor din întreaga lume.

„Binecuvântăm pe ostenitorii şi ascultătorii Radio România“

Mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 80 de ani de la prima transmisie a postului Radio România

La aniversarea a optzeci de ani de la prima emisie a Radio România din ziua de 1 noiembrie 1928, felicităm pe toţi cei ce astăzi, cu pasiune, devotament, deontologie profesională şi respect pentru publicul ascultător, lucrează în Societatea Română de Radiodifuziune.

La acest popas aniversar, înălţăm rugăciuni şi pentru cei ce nu mai sunt acum printre noi, slujitori, în cele opt decenii, ai instituţiei radioului public, printre care se numără o serie de personalităţi rămase pentru totdeauna în memoria publicului ascultător prin vocile lor inconfundabile.

Demn de subliniat este faptul că, aşa cum prima emisie la Radio România, în urmă cu optzeci de ani, a debutat cu rostirea rugăciunii Tatăl Nostru, începând cu anul 1990 s-a reluat această tradiţie, când a fost înfiinţată redacţia Viaţa Religioasă, cu scopul reflectării vieţii şi a activităţii cultelor religioase în România. Cele două decizii ale conducerii de atunci ale Societăţii Române de Radiodifuziune se înscriu în reluarea misiunii radioului public de promovare a valorilor religios-morale şi de apărare a demnităţii umane în societate, misiune întreruptă forţat de fostul regim comunist din ţara noastră.

Transmisiunile în direct ale Sfintei Liturghii în fiecare duminică şi la sărbătorile religioase de peste an, emisiunile religioase despre viaţa şi lucrarea pastoral-misionară, opera socială şi culturală a Bisericii, relaţiile dintre cultele religioase, istoria, arta, arhitectura creştină, medalioanele unor personalităţi bisericeşti, prezentarea unor aşezăminte monahale foarte cunoscute sau mai puţin cunoscute au devenit o prioritate editorială a postului public de radio.

În acest sens, cu bucurie remarcăm colaborarea profesională şi schimbul de experienţă dintre Societatea Română de Radiodifuziune, mai ales prin redacţia Viaţa Religioasă, şi postul de Radio Trinitas al Patriarhiei Române, în special după transferarea acestuia la Bucureşti, în luna octombrie 2007, „fiind împreună-lucrători cu Hristos întru adevăr“ (II Corinteni 6, 1) în slujirea poporului român.

Cu preţuire şi părintească dragoste, binecuvântăm pe ostenitorii şi ascultătorii Radio România, rugând pe Hristos-Domnul să le dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor în toată fapta cea bună.

LA MULŢI ANI!