La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Rămâneţi un model al vieţii de familie şi un simbol de curaj“
▲ Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la primirea Tainei Sfintei Cununii de către Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României, PF Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de felicitare ▲
Majestăţile Voastre, cu deosebită bucurie, alături de Augusta Voastră Familie, întâmpinăm un eveniment deosebit în viaţa Majestăţilor Voastre, împlinirea a şaizeci de ani de când Bunul Dumnezeu V-a binecuvântat căsătoria prin Sfânta Taină a Cununiei. Acest moment aniversar din viaţa Majestăţilor Voastre reprezintă un prilej de a reafirma preţuirea şi admiraţia pentru statornicia de viaţă, de simţire creştină şi românească de care aţi dat dovadă de-a lungul tuturor acestor ani. De la înălţimea celor şase decenii de vieţuire şi împreună lucrare, rămâneţi un model al vieţii de familie şi un simbol de curaj, răbdare, statornicie şi înţelepciune în vremuri dificile. Alăturându-Ne tuturor acelora care în aceste zile Vă adresează sincere felicitări, în numele clerului şi credincioşilor ortodocşi români, Vă dorim din toată inima multă sănătate şi împliniri alături de toţi cei dragi, în mijlocul poporului român drept-credincios, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să Vă ocrotească şi să Vă binecuvinteze întru mulţi şi fericiţi ani! † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române