Organizată în perioada 13-18 iulie 2026, sub genericul „Tăria credinței mele, frumusețea Ortodoxiei”, tabăra de vară de la Mărişel, judeţul Cluj, reunește aproximativ 70 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din mai multe județe ale țării, alături de o echipă de voluntari, între care se află și tineri din Franța, precum și doi preoți români care slujesc în Franța și în Statele Unite ale Americii.
Resfințire și Liturghie arhierească în Parohia Obârșia, Gorj
În Duminica a 2-a după Rusalii, la data de 6 iulie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din Parohia Obârșia, comuna Dănciulești, județul Gorj. În continuare, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Altarul de vară din curtea sfintei biserici.
Pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Alin Tudorică a primit rangul onorific de iconom. De asemenea, pentru sprijinul acordat în vederea înfrumusețării lăcașului de cult, s-au acordat gramate de mulțumire mai multor persoane.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit mai întâi despre slujba de sfințire a bisericii, locul de rugăciune și de întâlnire a omului cu Dumnezeu.
În a doua parte a predicii, Înaltpreasfinția Sa a amintit de importanța Sfinților Apostoli pentru lucrarea de răspândire a creștinismului în întreaga lume și a subliniat rolul chemării și al răspunsului față de îndemnul Mântuitorului de a-L urma, așa cum s-a citit în pericopa evanghelică de la Matei, capitolul 4, versetele 18-23.
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioşi să fie mereu prezenți la sfintele slujbe și i-a felicitat pe cei care s-au implicat în lucrările de restaurare a lăcașului din această parohie.



.jpg)
