În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Resfinţirea bisericii de la Hăbăşeşti
Sâmbătă, 21 iulie 2007, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi biserica din satul Hăbăşeşti, comuna Strunga, judeţul Iaşi, Protopopiatul Paşcani. Slujba de sfinţire va începe la ora 11.00, după Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi, condus de protopopul de Paşcani, pr. Pavel Postolachi. Lăcaşul de cult de la Hăbăşeşti, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost de curând renovat şi reconsolidat. „Biserica este un monument istoric şi datează din 1762. Este ctitoria hatmanului Alexandru Scorţescu. Se crede că biserica actuală a fost ridicată pe locul unei vechi biserici din lemn, datată din timpul lui Ştefan cel Mare, biserică arsă de oştile turceşti. Ea a mai suferit de-a lungul timpului anumite modificări, cea mai importantă fiind cea din 1923, când i s-a adăugat un pridvor“, ne-a povestit parohul de la Hăbăşeşti, pr. Costel Calanciuc.
Lucrările de consolidare şi de reamenajare a lăcaşului de cult de la Hăbăşeşti au început încă din 1996, când au fost date jos tencuiala şi s-a pregătit construcţia istorică pentru a fi renovată. „Totul este nou în biserica noastră. Pe lângă lucrările de tencuială şi de pictură, am cumpărat catapeteasmă nouă, obiecte liturgice noi, pentru a spori frumuseţea bsericii noastre. Am primit ajutor consistent din partea enoriaşilor, care de fapt au fost cei care au dat bani pentru acoperirea costurilor acestor lucrări sau pentru achiziţionarea obiectelor de cult. Am mai primit de la Consiliul Judeţean Iaşi un ajutor în valoare de 20.000 lei, bani care au însemnat un ajutor destul de mare pentru noi“, ne-a declarat preotul Calanciuc. La Sfânta Liturghie şi la slujba de sfinţire au fost invitaţi atât preoţii din parohiile vecine, cât şi credincioşii din satele care formează comuna Strunga, aşezare atestată încă din 1411, dar în care s-au găsit vestigii datate o dată cu cele din Cucuteni, obiecte aflate în prezent la Academia Română.