Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Romanul „Se întorc morţii acasă”, lansat la Sibiu
Ultima carte a cunoscutului publicist Cornel Constantin Ciomâzgă a fost lansată şi la Sibiu, în cadrul unui eveniment cultural de marcă organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Biblioteca ASTRA. Romanul a fost lansat la Sibiu în prezenţa autorului şi a mai multor invitaţi din mediul academic şi cultural din cetatea transilvană.
Publicul sibian a arătat un interes crescut faţă de evenimentul prin care cartea „Se întorc morţii acasă” a fost lansată la Sibiu. Între oaspeţii de seamă îi amintim pe directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Răzvan Pop, pe prof. univ. dr. Sorin Radu de la Universitatea „Lucian Blaga”, directorul Bibliotecii Judeţene „ASTRA” şi pe Silviu Borş, consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa. Alături de invitaţii amintiţi, au mai participat la eveniment preoţi, cadre didactice, publicişti, intelectuali şi studenţi.
Încadrată de Academia Română într-un stil literar nou, al romanului catehetic realist, cartea lui Cornel Constantin Ciomâzgă oferă cititorilor o imagine detaliată, dură şi de cele mai multe ori dramatică a destinelor unor oameni prigoniţi de regimul comunist.
Departe a fi o colecţie de memorii ale victimelor opresiunii regimului de tristă amintire, cartea lui Cornel Constantin Ciomâzgă atrage cititori din toate categoriile de vârstă şi de pregătire intelectuală prin forma sa epică, prin personajele creionate cu măiestria unui romancier, dar cu acurateţea unui jurnalist ce doreşte să evoce evenimente triste din istoria neamului.
„Sunt subiecte împrumutate din realitate. Precizez că am avut de ales, iar în sfătuinţa cu bătrânul meu duhovnic şi cu cei apropiaţi am pus în balanţă ce aveam de făcut. Puteam să scriu o carte de natură carcerală aşa cum multe sunt, dar care ajung mereu şi mereu la acelaşi tip de lector. Aş fi putut să abordez lucrurile dintr-o perspectivă a memorialisticii istorice. Am ales, cumpănind şi nu uşor, să scriu o carte de sorginte şi pe formulă epică, adică un roman”, a spus Cornel Constantin Ciomâzgă.
Autorul a precizat apoi că lucrarea s-a născut pe baza unor interviuri cu Petre, personajul principal, pe care l-a cunoscut în anii '90 şi care timp de trei ani a dezvăluit episoade tragice din viaţa sa.
„Un subiect extrem de viu”
În cuvântările invitaţilor au fost subliniate atât ineditul scriituri lansate la Sibiu, cât şi drama evenimentelor descrise de roman, prin care cititorul îşi construieşte o imagine asupra comunismului din anii '50. De asemenea, au fost subliniate personalitatea şi activitatea autorului, un scriitor retras de o vreme din viaţa publică într-o mănăstire.
„Pe domnul Ciomâzgă îl găsim în multe ipostaze: muncitor, apoi merceolog, student la Regie şi Teatru, la Psihologie şi în cele din urmă la Teologie. Cel mai bine îl recunoaştem după articolele scrise cu nemiluita în presa anilor '90”, a spus Răzvan Popa.
„Este o carte scrisă greu, dar foarte atent, şi autorul a reuşit s-o facă să fie citită uşor. Fac parte dintre cei care am citit cartea cu greutate, din cauza a ceea ce am găsit în ea”, a spus Silviu Borş.
„Dincolo de exerciţiul recuperării memoriei, lucrul foarte bun pe care îl face autorul este să aducă în atenţia publică un subiect extrem de viu şi de interesant şi poate de aici să vă stârnească dumneavoastră, cititorilor, curiozitatea unei cărţi de istorie scrisă într-un stil plicticos, plină de trimiteri bibliografice, dar care poate să vă lămurească asupra a ceea s-a întâmplat cu românii în anii '50”, a spus prof. univ. dr. Sorin Radu.