Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciune pentru semeni și recunoștință pentru olimpici la Tulcea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit joi, 18 mai, o slujbă de binecuvântare și de mulțumire la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități „Lebăda” din municipiul Tulcea. Alături de Preasfinția Sa s-au rugat părintele capelan Anghel Enache și părintele Ioan Strat, consilier eparhial la Sectorul social, fiind de față directorul general al centrului, Sorin Horobeț, șefii centrelor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, precum și beneficiarii serviciilor instituției. La finalul slujbei, ierarhul a sfințit icoana în care sunt zugrăviți Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii centrului. În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a subliniat buna relație de colaborare existentă între Episcopia Tulcii și instituțiile sociale din județ, precum și neîncetata misiune socială și filantropică a Bisericii desfășurată în slujba semenilor. Totodată, le-a adresat vârstnicilor doriri de sănătate, pace și mântuire și le-a oferit daruri și iconițe ale Maicii Domnului. Centrul social „Lebăda” se află în subordinea Consiliului Județean Tulcea, fiind amenajat în perioada 2021-2022 și având capacitatea de a găzdui până la 48 de persoane. Beneficiarilor li se asigură permanent asistență medicală, religioasă, psihologică, kinetoterapeutică și consiliere socială.
În aceeași zi, Preasfinția Sa a luat parte la festivitatea de premiere a elevilor care au obținut premii și mențiuni la faza județeană a Olimpiadei de Religie. Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Tulcea, fiind organizat de arhidiaconul Cristian Agache, inspector școlar la disciplina religie, împreună cu profesorii de religie și cu Episcopia Tulcii. Au fost felicitați toți cei 28 de elevi premianți, ierarhul oferindu-le diplome, medalii, cărți și icoane, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.