„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoare în parohia vrânceană Hăulişca
Credincioşii parohiei vrâncene Hăulişca l-au avut în mijlocul lor, duminică, 23 noiembrie, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, alături de autorităţi locale şi judeţene. Un grup de elevi de la mai multe şcoli din comuna Păuleşti a susţinut, la momentul chinonicului, un scurt program de cântece religioase. Pentru întreaga activitate pastoral-misionară, preoţii parohi Dănuţ Bratosin din Hăulişca şi Ioan Cîrneleagă din Coza au primit rangul de iconom stavrofor. Actualul locaş de cult a fost ridicat în perioada 1995-1997, după ce biserica veche a ars într-un incendiu. Lucrările de pictură au fost realizate între anii 1999 şi 2001 de pictorul bisericesc Virgil Zahiu. (Dragoş Olteanu)