Duminica a 3‑a din Postul Mare, 15 martie, a fost prăznuită și la Paraclisul Catedralei Naționale, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, în
Sărbătoare la Biserica Zlataust din Iaşi
Enoriaşii Parohiei Zlataust din Iaşi l-au serbat joi, 13 noiembrie 2014, pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica acestei parohii este închinată marelui ierarh al Bisericii noastre, a cărui Sfântă Liturghie se oficiază cel mai des în sfintele locaşuri de închinăciune, pe perioada unui an calendaristic. Biserica ce a îmbrăcat straie de sărbătoare a fost zidită în anul 1682 de către voievodul Gheorghe Duca, pe ruinele unei alte biserici mai vechi. După cum ne-a relatat pr. paroh Gheroghe Popa, care este şi prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, în seara zilei de 12 noiembrie s-a oficiat slujba Vecerniei, iar în ziua hramului s-a slujit Sfânta Liturghie. „Am pomenit pe toţi ctitorii bisericii noastre, care, prin jertfa lor, au închinat această biserică Sfântului Ioan Gură de Aur. Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie s-au rugat împreună cu noi pentru cei care au ctitorit biserica noastră şi pentru cei care participă la sfintele slujbe în fiecare duminică şi sărbătoare“, a spus pr. paroh Gheorghe Popa. (C.C.)



.jpg)
