Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare la paraclisul Şcolii „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca
Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a sărbătorit pe 5 decembrie, ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, împreună cu elevii de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“, coordonată de directoarea Eugenia Marcu şi directoarea adjunctă prof. dr. Alina Bărăian.
Cu acest prilej, preoţii Nicolae Buda şi Dorel Man au slujit în capela acestei şcoli, care poartă hramul „Sfântului Nicolae“.
În cinstea acestui sfânt iubit de copii, preoţii au citit Acatistul Sfântului Nicolae, iar elevii au recitat câteva poezii religioase pe care le-au dăruit ocrotitorului acestei şcoli şi, apoi, au colindat pe preoţii, profesorii şi pe cei prezenţi la acest eveniment. De asemenea, elevii, pregătiţi de profesoara de religie Daniela Necula, au povestit viaţa Sfântului Nicolae şi, din dialogul cu pr. Nicolae Buda, ei au aflat de ce Sfântul Nicolae are, în tradiţie, numele de „sfânt al darurilor“.
A fost un moment emoţionant în care copiii au adus bucurie tuturor prin glasurile lor cristaline şi vesele şi au dovedit că sunt cinstitori ai sfinţilor care ocrotesc casele şi familiile şi vor fi purtătorii de mâine ai colindei strămoşeşti.
Pe lângă cuvintele părinteşti şi calde cu care au fost mângâiaţi sufleteşte de preoţii şi profesorii lor, cei mici au primit în dar dulciuri şi iconiţe.
Dacă la ceasurile dimineţii, capela şcolii a fost loc de rugăciune şi de bucurie, la ceas de seară, biserica a fost gazdă primitoare pentru copiii din parohie care s-au adunat la slujba Vecerniei cu Litie şi apoi l-au aşteptat pe Sfântul Nicolae, care le-a pregătit pacheţele cu dulciuri.