Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare luminoasă la poalele Caraimanului
Sute de credincioşi au participat ieri la hramul Mănăstirii "Înălţarea Sfintei Cruci" - Caraiman, din judeţul Prahova. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat pelerinii şi monahii acestui aşezământ monahal.
Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" din Buşteni este frumos amplasată într-o poiană, înconjurată de o pădure seculară, iar frumuseţea peisajului este întregită de minunata vedere a crucii din vârful Caraimanului. Mănăstirea este vizitată de credincioşi în preajma marilor sărbători ale Bisericii, dar mai cu seamă cu ocazia hramului, pe 14 septembrie, când este prăznuită Înălţarea Sfintei Cruci. Anul acesta, obştea monahală şi credincioşii din împrejurimi s-au bucurat de prezenţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci se face cu post şi aducere aminte a Răstignirii Domnului, însă sărbătorirea liturgică este una frumoasă şi luminoasă. Slujba s-a oficiat în curtea lăcaşului de rugăciune, pe un podium, pentru ca şi mulţimea de credincioşi să participe şi să se bucure de prezenţa slujitorilor. A săvârşit Sfânta Liturghie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Constantin Naclad, de la Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, părintele protopop Costică Dumitru de la Protoieria Câmpina, părintele protosinghel David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman şi exarhul mănăstirilor din zona de munte a judeţului Prahova, precum şi alţi preoţi şi diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a arătat în cuvântul de învăţătură că Sfânta Cruce este în Biserică izvor de putere şi întărire pentru că este nedespărţită de Mântuitorul Hristos. "Crucea este semnul iubirii care biruieşte păcatul şi moartea. Aceasta ne arată de ce în noaptea de Paşti noi nu ascundem crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, ci preotul sau arhiereul ridică Sfânta Cruce în văzul tuturor, adaugă lumânarea Învierii şi spune "Hristos a înviat!", iar poporul răspunde "Adevărat a înviat!". De aceea noi cântăm atunci, "Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm!", şi arătăm că Sfânta Cruce este nedespărţită de Înviere. Puterea Învierii era ascunsă în Sfânta Cruce ca iubire jertfelnică, ca ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi dragoste jertfelnică, iar Sfânta Înviere arată slava crucii", a spus Preafericirea Sa. În Biserica Ortodoxă, crucea este cinstită ca semn al puterii lui Dumnezeu, dar şi ca lemn dătător de viaţă pe care a fost răstignit Hristos. "Biserica Ortodoxă acordă multă cinstire Sfintei Cruci, cinstire care de fapt vine din puterea lui Dumnezeu, care se concentrează în lemnul şi în semnul Sfintei Cruci. Fără Hristos, crucea nu înseamnă nimic, dar cu Hristos crucea îl reprezintă pe Hristos. Când ne închinăm Sfintei Cruci, de fapt cinstim pe Hristos răstignit pe Sfânta Cruce şi înviat, după cum atunci când sărutăm icoanele sfinte din biserică, cinstim sfinţii care au fost pictaţi pe icoane. La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci nu cinstim numai semnul Sfintei Cruci, ci şi Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul", a spus Patriarhul României. Părintele Gherontie Puiu a fost hirotesit protosinghel La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Gherontie Puiu, ctitorul Mănăstirii Caraiman. "Părintele Gherontie a ales ca această mănăstire să fie aici, aproape de crucea de pe Caraiman. Maica Domnului l-a îndemnat să facă aici o mănăstire, şi iată, părintele vede cum creşte mănăstirea aceasta şi lumea vine să se roage şi să se închine aici şi să găsească în Sfânta Cruce putere de a purta crucea personală, care are înţelesul duhovnicesc de o anumită neputinţă, suferinţă, greutate a vieţii şi nefericire", a spus Preafericirea Sa. De asemenea, Patriarhul României a mulţumit pentru veşmintele arhiereşti pe care le-a primit în dar din partea acestei obşti monahale şi a evidenţiat activitatea bogată care se desfăşoară în Centrul social-pastoral "Sfânta Cruce" de aici, care a găzduit copii şi tineri în tabere de creaţie creştină. Credincioşii prezenţi la sărbătoare au primit iconiţe cu praznicul Înălţarea Sfintei Cruci. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai vorbit şi de necesitatea înălţării unei biserici în apropiere de crucea din vârful Caraiman, care să fie un loc de rugăciune, de adăpost şi reculegere pentru pelerinii care urcă până acolo.