În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Sărbătoarea Sfântului Nicolae reprezintă o pregătire pentru Crăciun“
Ieri, 6 decembrie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost prezent la slujba Sfintei Liturghii oficiate la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Vlădica din Bucureşti care şi-a serbat ocrotitorul. Mulţi credincioşi au aşteptat venirea Întâistătătorului Bisericii noastre care a rostit cuvântul de învăţătură în biserica ce a împlinit 105 ani de la sfinţire.
Biserica „Sf. Nicolae“ - Vlădica“ de pe strada 11 iunie, aflată la poalele Dealului Mitropoliei, şi-a sărbătorit hramul. O biserică închinată Sf. Ierarh Nicolae a existat în secolul al XVIII-lea în mahalaua numită a Vlădichii (iniţial „Ţigania Mitropoliei“), fiind probabil ctitorie a mitropolitului Neofit I Cretanul. Locul acestei biserici este astăzi marcat de o cruce din piatră în curtea unei case de pe Bd. Regina Elisabeta. În 1899, biserica şi anexele ei au fost dărâmate pentru extinderea Aşezămintelor Brâncoveneşti. În 1901, s-a hotărât ridicarea unei noi biserici la parohia „Sfântul Nicolae“ - Vlădica. Noul lăcaş a fost sfinţit în 1904 de PS Nifon Ploieşteanul.
La hramul parohiei a fost prezent Patriarhul Daniel care a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre personalitatea Sfântului Nicolae. Acest sfânt, care a trăit între anii 270-340, a subliniat PF Daniel, a rămas în istoria Bisericii ca un mare părinte duhovnicesc, prieten al săracilor, al orfanilor, al văduvelor, al celor care trec prin necazuri şi cel mai iubit de copii. Sărbătoarea Sfântului Nicolae reprezintă o pregătire pentru Crăciun, fiindcă în această perioadă a pregătirii noastre pentru praznicul Naşterii Domnului, accentul cade pe bunătatea arătată de Hristos prin Întruparea Sa la care noi răspundem cu bunătate prin daruri, prin iertare, prin spovedanie şi împărtăşanie, a subliniat Preafericirea Sa. „Această sărbătoare a devenit un program social-filantropic pentru biserică. Cu prilejul acestei sărbători, oamenii sunt chemaţi să ajute pe cei săraci, singuri şi bolnavi. Prin această formă de cinstire a Sfântului Nicolae noi arătăm preţuire pentru lucrarea lui Dumnezeu în sfinţii Săi“, a spus Părintele Patriarh.
După ce a istorisit pe scurt faptele sale de milostenie arătate celor săraci şi în primejdie de moarte din viaţa arhiereului făcător de minuni din Mira Lichiei, Părintele Patriarh a tâlcuit principalele aliniate din troparul Sfântului Ierarh Nicolae. Preafericirea Sa a menţionat că Sfântul Ierarh Nicolae este un dascăl pentru toate veacurile, fiindcă în el s-a făcut lucrătoare iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni şi blândeţea harului Preasfintei Treimi. Bunătatea lui Dumnezeu se arată în sfinţii Lui şi aceasta îi cheamă pe toţi credincioşii să fie mâinile milostive ale lui Hristos. „Cu toţii ne rugăm, «Doamne ajută-ne», «Doamne ai milă de noi», dar nu ştim prin cine Dumnezeu trimite ajutorul Său. Însă Dumnezeu foloseşte mâinile oamenilor credincioşi şi milostivi pentru a răspunde tot prin oameni la rugăciunea altora care au nevoie de ajutor. Aşa s-a făcut şi Sfântul Nicolae mâinile iubirii lui Hristos faţă de cei în necaz şi în nevoi. Prin sfinţii milostivi care ajută pe semenii lor noi înţelegem mai bine de ce Biserica a fost numită Trupul lui Hristos. Noi suntem trupul lui Hristos în măsura în care trupul nostru săvârşeşte fapte bune, ajută pe cei orfani, pe cei săraci, ridică biserici, cercetează pe cei bolnavi, pe bătrâni, pe copiii fără părinţi. Sfântul Nicolae, întrucât era un om credincios, dăruit totalmente lui Dumnezeu, harul lui Hristos, iubirea Lui cea milostivă a lucrat prin mâinile lui, prin rugăciunea lui, prin binecuvântările lui, prin cuvântul lui, prin faptele lui“, a subliniat Patriarhul Daniel.
„Noi nu cinstim în sfinţi natura umană, ci lucrarea lui Dumnezeu în natura umană“
Preafericirea Sa a continuat spunând că învăţăm de la Sfântul Ierarh Nicolae ca mai întâi să fim apărători ai dreptei credinţe. Dacă avem dreaptă credinţă, rugăciunile noastre sunt ascultate de Dumnezeu şi ne umplem de dragostea şi bunătatea Preasfintei Treimi pe care apoi le împărtăşim celor din jurul nostru. Aşa putem înţelege cuvântul psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“. „Noi nu cinstim în sfinţi natura umană, ci lucrarea lui Dumnezeu în natura umană. În sfinţi noi cinstim prezenţa lui Dumnezeu Cel Unul Sfânt şi lucrarea Lui. Cu cât cinstim mai mult pe sfinţi, cu atât vedem lucrarea lui Dumnezeu prin ei şi înţelegem că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos“, a adăugat Patriarhul nostru.
Cu ocazia hramului Bisericii „Sf. Nicolae“ - Vlădica, Preafericirea Sa a înmânat preoţilor slujitori o Biblie pentru a învăţa pe credincioşi cuvântul lui Dumnezeu şi o medalie cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, lucrată la Monetăria Statului, apreciind lucrările de renovare ale acestui lăcaş de cult bucureştean.