După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Se cere ajutor pentru un caz disperat
Larisa Pătrăşcanu din satul Unguroaia, judeţul Botoşani, are nevoie de ajutor financiar pentru tratarea bolii de care suferă. Până nu demult, Larisa era un sprijin în gospodăria familiei Cristinel şi Doina Pătrăşcanu. Chiar dacă numai de 6 ani, fetiţa avea grijă de fratele mai mic, ajuta la curăţenia în casă şi dădea mâncare la păsări. Însă în iulie 2007 a fost diagnosticată cu meningită tuberculoasă, encefalopatie, TBC pulmonar, cecitate şi surditate. Din cauza bolii, Larisa este de nerecunoscut: nu vede, nu aude, nu vorbeşte şi, după cum au remarcat medicii, este permanent agitată. A fost internată la Botoşani, apoi la Iaşi la Spitalul de Boli Infecţioase, urmând tratamentul specific. Pentru a putea plăti drumurile la spitale şi medicamentele atât de necesare fetiţei, Cristinel Pătrăşcanu şi-a vândut, pe bani puţini, casa ridicată cu mâinile sale. Banii s-au cheltuit, dar starea Larisei nu s-a îmbunătăţit. Fetiţa are nevoie pe o perioadă de cel puţin 9 luni de tratamentul care costă în jur de 450 RON pe lună. În acest caz, Protopopiatul Botoşani face un apel către credincioşii care au posibilităţi să o ajute pe Larisa pentru a redeveni copilul care a fost. În parohia Ghilăneşti şi la Protopopiatul Botoşani a început deja o colectă. (Dorina Raţă)



.jpg)
