Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Seară pentru copii și părinți la Sânnicolau Mic, județul Arad
În seara zilei de 9 august 2020, curtea bisericii parohiale din Sânnicolau Mic, județul Arad, a fost plină de copii, tineri, părinți și bunici. Seara duhovnicească a avut loc cu sprijinul părintelui Gheorghe Gligor şi al tinerilor din parohie. Evenimentul a început cu un program de povești creștine și tradiționale interpretate de către actrița creștină Giorgiana Popan. După o pauză dulce și binemeritată, copiii s-au jucat și au alergat prin preajma bisericii, iar la final, curtea s-a transformat într-un cinema în aer liber, cei mici vizionând filmul animat „Ups! Am pierdut arca”.
Evenimentul s-a încadrat în tematica Anului omagial dedicat pastorației părinților şi copiilor, reușind, în condiții speciale, să readucă aproape de biserică comunitatea noastră.



.jpg)
