Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ședință administrativă în Protoieria Bacău
Marți, 25 ianuarie 2022, la sediul Protoieriei Bacău a avut loc ședința administrativă cu coordonatorii celor 12 cercuri pastorale. Întâlnirea a fost prezidată de părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, care a prezentat noutățile misionar-pastorale, administrative și sociale ce trebuie avute în vedere de către slujitorii parohiilor arondate instituției.
Întâlnirea a debutat cu un cuvânt al părintelui protopop în care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar apoi s-a trecut la ordinea de zi. Primul aspect prezentat a fost raportul sintetic al activităților misionare, culturale, sociale și administrative ale anului 2021, dar și propuneri și proiecte pentru 2022. După aceasta a fost prezentată harta protoieriei actualizată, având în cuprinsul ei și parohiile care s-au rearondat la Bacău în urma desființării Protoieriei Buhuși. Totodată, au fost arătate și schimbările apărute în rândul parohiilor arondate anumitor cercuri pastorale, precum și din rândul preoților coordonatori.
În continuare s-a prezentat programul-cadru al Anului omagial 2022, intitulat de către Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, pe marginea căruia au fost proiectate activitățile din cadrul parohiilor Protoieriei Bacău în 2022.
Următorul aspect discutat a fost participarea parohiilor la concursul național catehetic al acestui an, intitulat „Rugăciunea în viața mea”. Au fost relatate rezultatele anului ce a trecut și, totodată, cele peste 30 de parohii care deja au planificat activitățile acestui concurs derulat în perioada ianuarie - mai al acestui an. Scopul concursului este acela de a crea în fiecare parohie un grup de tineri care să participe la catehezele propuse, dar și de a accentua nevoia și folosul rugăciunii în viața omului, urmând exemplul sfinților isihaști comemorați.
Printre ultimele obiective abordate s-a numărat și necesitatea întâlnirilor regulate din cercurile pastorale. În acest sens au fost proiectate în fiecare cerc câte două activități anuale în care preoții să se întâlnească în comuniunea Sfintei Liturghii, iar câte doi preoți, prin rotație, să vorbească celor prezenți despre un subiect de interes din viața Bisericii sau să susțină o cateheză tematică în funcție de perioada aleasă pentru întâlnire.