În ajunul sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, astăzi, 11 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală istorică a avut loc ceremonia solemnă în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Candela purtătoare a acestui dar sfânt a fost adusă de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. La miezul nopții, Preafericirea Sa va dărui Sfânta Lumină credincioșilor prezenți la slujba Învierii, săvârșită pe Colina Bucuriei.
Ședință administrativă în Protoieria Moinești
Marți, 16 aprilie, în Sala „Melchisedec Ștefănescu” a Protopopiatului Moinești, a avut loc ședința trimestrială a preoților.
Întâlnirea a fost moderată de către părintele protoiereu Costel Mareș, împreună cu reprezentantul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele Ilarion Mâță, consilier al Sectorului social-filantropic și misionar, și părintele Ioan Bârgăoanu, inspector eparhial.
După rugăciunea de început, a fost transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar apoi preoții prezenți au asistat la conferința cu titlul: „Forme ale pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură”, susținută de către părintele Iulian Neagu, de la Parohia Prohozești II.
Ordinea de zi a fost completată de proiectele propuse de către părintele consilier Ilarion Mâță, și anume: un proiect socio-medical eparhial: „Caravana medicală „Sănătate în comunitate - Pe urmele sfinților vindecători” în Eparhia Romanului și Bacăului, și un alt proiect social-filantropic și medical: „Donează sânge, salvează o viață”. În continuare, părintele protopop Costel Mareș a adus în discuție diverse proiecte cultural-pastorale, catehetice și administrative, planuri ce se vor concretiza pe parcursul acestui an.



.jpg)
