Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Ședința Consiliului duhovnicesc în Protopopiatul Moinești
Luni, 17 ianuarie, a avut loc întrunirea Consiliului duhovnicesc al preoților coordonatori ai celor 8 cercuri pastorale de pe cuprinsul Protopopiatului Moineşti, prezidată de părintele protopop Costel Mareș.
În prima parte a evenimentului, părintele protoiereu a expus raportul de activitate al anului 2021, evidențiind aspectele economice, proiectele pastoral-misionare și cultural-filantropice desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Protopopiatul Moinești
În partea a doua a ședinței de lucru au fost expuse și propuse spre aprobare activitățile administrative, pastoral-misionare și cultural-filantropice ce vor fi implementate pe parcursul anului 2022 - „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, activități ce vor fi înaintate chiriarhului locului spre binecuvântare.



.jpg)
