În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Ședință semestrială cu părinții protopopi și membrii CAR din Eparhia Clujului
La Centrul eparhial din Cluj-Napoca a avut loc joi, 14 martie, ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului eparhial cu cei nouă protopopi din cele două județe ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului: Cluj și Bistrița-Năsăud. De asemenea, a avut loc întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din cadrul Eparhiei Clujului.
Şedinţa de lucru a avut loc în sala de ședințe a Centrului eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu participarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a vicarului, a consilierilor și inspectorilor eparhiali, a celor nouă protopopi, a inspectorilor de tineret și a inspectorilor școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
În deschiderea întâlnirii a fost rostită o rugăciune de binecuvântare, după care Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat principalele puncte de pe ordinea de zi. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual, Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, supranumit patriarhul monahilor din Apus, ocrotitorul tinerilor studioși, sărbătorit la data de 14 martie.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa l-a prezentat pe noul protopop de Năsăud, preotul Ovidiu Sermeșan, care a fost numit în funcție începând cu data de 1 martie 2024, după pensionarea preotului Ioan Dâmbu, protopop de Năsăud timp de 36 de ani, în perioada 1988-2024.
Apoi, au vorbit Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, membrii Permanenței Consiliului eparhial și protopopii din cele nouă protopopiate: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. De asemenea, s-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an și aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ.
Cei prezenţi au mai vorbit despre importanța misiunii în rândul tinerilor, au prezentat proiectele misionare și culturale desfășurate de parohii și au fost abordate aspecte organizatorice ale Concursului național catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”, dedicat Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, inițiat de Patriarhia Română.
Astfel de ședințe au ca scop stabilirea unei agende a principalelor coordonate ale activităților din acest an și informarea obiectivă din teritoriu prin vocea părinților protopopi. Ele se organizează semestrial și au rol de informare și de soluționare a eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor.
Întâlnirea membrilor CAR
În continuarea ședinței, a avut loc întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului și a personalului bisericesc din Eparhia Clujului. Pr. Iustin Tira, în calitate de președinte, a prezentat darea de seamă a activităţii CAR, a contului de gestiune şi a bilanţului pe anul 2023, precum şi aprobarea planului financiar pentru anul în curs.
Casa de Ajutor Reciproc are ca principal scop ajutorarea membrilor ei prin acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase, dar și acordarea de ajutoare pentru diferite situații și nevoi care apar în rândul membrilor (înmormântare, probleme de sănătate și altele).