În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Şedinţe administrative în protopopiatele Sibiu şi Făgăraş
Preoţii din Protopopiatul Sibiu au participat joi, 15 februarie, la şedinţa administrativă lunară în cadrul căreia s-au prezentat noile proiecte sociale şi misionare ale Arhiepiscopiei Sibiului. În aceeaşi zi, la sediul Protopopiatului Făgăraş, judeţul Braşov, a avut loc şedinţa administrativă a preoţilor din această unitate administrativă a eparhiei.
Întâlnirea preoţilor de la Sibiu a fost prezidată de vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. prof. dr. Vasile Mihoc, alături de protopopul de Sibiu, Ioan Coșa. S-a adus la cunoștința preoților inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, de a se constitui un Fond de sprijin pastoral prin care vor fi ajutate parohiile din comunitățile sărace, informează Mitropolia Ardealului. Apoi, au fost amintite preoților cele două proiecte sociale derulate în cadrul Protopopiatului Sibiu: proiectul „Fericiți cei milostivi” - masă caldă oferită persoanelor nevoiașe și proiectul „Cămăruța milosteniei” - colectarea de alimente neperisabile la fiecare biserică, care sunt distribuite la familiile cu venituri reduse și la cei aflați în lipsuri. În cele din urmă, preotul Vasile Dariciuc de la Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului a prezentat Concursul catehetic pentru preoți, care se va desfășura în eparhia noastră în perioada celor patru posturi de peste an.
Şedinţa s-a încheiat cu discuţii de ordin administrativ.
Album monografic al Protopopiatului Făgăraş
La şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Făgăraş au fost comunicate preoţilor deciziile Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, între care constituirea Fondului de sprijin pastoral. S-a hotărât ca fiecare parohie să contribuie după posibilităţile financiare la acest demers filantropic. Preoţii au fost îndemnaţi să acorde mai multă atenţie la distribuirea lumânărilor de cult în biserici şi a obiectelor de colportaj, iar în fiecare parohie să se amenajeze un spaţiu destinat pangarului.
La 160 de ani de la reactivarea Mitropoliei Ardealului, protopopul de Făgăraş, Iulian David, le-a adus la cunoştinţă preoţilor că anul acesta se va publica și Albumul monografic al Protopopiatului Făgăraş.