Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Semnificaţia celor şapte propoziţii rostite de Mântuitorul pe Cruce

Semnificaţia celor şapte propoziţii rostite de Mântuitorul pe Cruce

Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Dumitru Manolache - 01 Apr, 2010

Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării şi pentru a vesti lumii sfâşiate de ură iubirea consfinţită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele şapte propoziţii rostite de Iisus pe Crucea Golgotei îşi au rolul lor în iconomia mântuirii, conform spuselor regretatului părinte Iorgu Codreanu, care a slujit în ultima perioadă a vieţii la biserica "Sfânta Vineri" din Iaşi.

* "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile;

* "Femeie, iată fiul tău". Apoi a zis lui Ioan: "Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria, "Eva cea nouă", Maica tuturor credincioşilor.

"Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi"

* "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai"(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?". Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre;

* "Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit" ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca "Fiu al Omului". Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. "Dătătorul de viaţă" îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a deveni "puterea de nebiruit a Crucii". Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: "Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi. Puterea morţii stă în autonomia ei, dar Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: "Cu moartea pre moarte călcând". De atunci, nici un om nu mai moare singur";

* "Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

Prin moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat iubirea de oameni

* "Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea;

* "Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.

Obiecte simbolistice ale Patimilor lui Iisus Hristos

Fără îndoială, cea mai dureroasă săptămână din istoria umanităţii este Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În amintirea acelor teribile zile, o serie întreagă de obiecte, care amintesc de suferinţele Domnului, au devenit simboluri ale Patimilor. Printre acestea enumerăm: punga cu 30 de arginţi, simbolul trădării lui Iuda Iscarioteanul; Lămpaşul aprodului Malchus din Grădina Ghetsimani şi urechea lui Malchus, tăiată de Sfântul Petru; cocoşul, simbolul negării de trei ori a lui Iisus de către Petru; treptele din fortăreaţa Antonina, pe care le-a urcat Iisus, spre a fi judecat de Pilat din Pont; cana de apă, ligheanul şi ştergarul folosite de Pilat după judecată; stâlpul biciuirii lui Iisus, în curtea fortăreţei Antonina; biciul roman, flagrum, pus în mâna lui Iisus, ca sceptru după biciuire; capul unui soldat roman ce-L scuipă în timpul biciuirii; mâna unui soldat ce-L pălmuieşte în curtea fortăreţei; coroana de spini aşezată în mod ironic pe cap; haina de purpură roşie aşezată lui Iisus pe umeri, ca unui rege de carnaval la serbările hibernale romane Saturnalii; Crucea purtată de Iisus pe Via Dolorosa; năframa Veronicăi, pe care s-a întipărit chipul Domnului, când aceasta i-a şters sudoarea de pe faţă, pe Drumul Crucii; tăbliţa de gips cu gravura ironică INRI, care înseamnă, "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor", fixată pe cruce, deasupra capului lui Iisus; ciocanul folosit la baterea piroanelor în mâini şi în picioare, precum şi la fixarea tăbliţei cu inscripţia amintită; piroanele cu care a fost fixat pe cruce; zarul cu care soldaţii romani au tras la sorţi pe Golgota cămaşa lui Iisus; băţul de isop (arbust orginar din Asia Mică) cu un burete înmuiat într-o băutură narcotizantă; lancea cu care a fost Iisus înţepat în coaste de către soldatul Longinus; scara şi cearceaful cu care a fost coborât de pe cruce Iisus; cleştele utilizat la scoaterea piroanelor din mâini şi din picioare; cele cinci răni: două în palme, două la picioare şi una la inimă; giulgiul în care a fost pus în mormânt Mântuitorul.

Giulgiul va fi expus în aceste zile la Torino

Giulgiul este păstrat în catedrala oraşului Torino din Italia şi este de departe cea mai celebră relicvă din lume, deoarece pe această bucată de pânză creştinii cred că este imprimată imaginea chipului Mântuitorului Iisus Hristos. Pe marginea autenticităţii acestei relicve se poartă şi în prezent aprinse dezbateri, motiv pentru care, până acum, Vaticanul a evitat să se pronunţe tranşant, descriind însă relicva drept "un simbol plin de forţă al pătimirii lui Hristos."

Anul acesta, pentru a şasea oară în 100 de ani, în perioada 10 aprilie-23 mai, celebrul Giulgiu din Torino va fi expus publicului în catedrala oraşului.