În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou i-a primit pe pelerini în cetatea sa
Împlinirea celor 250 de ani de când Cuviosul Dimitrie cel Nou se roagă înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru cetatea Bucureștilor și pentru toți locuitorii săi a fost marcată, în ultimele zile, pe Dealul Patriarhiei din Capitală, printr-un bogat buchet de evenimente liturgice. Vineri seara, în ajunul aniversării Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, slujba Privegherii săvârșită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale a fost urmată de o mare procesiune desfășurată în centrul Capitalei. Peste 1.200 de clerici, numeroși monahi și un mare număr de credincioși, în frunte cu trei ierarhi, au purtat sfintele moaște ale Cuviosului pe străzile orașului, mulțumindu-i pentru ajutorul grabnic și biruința împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai poporului dreptcredincios al Capitalei și al întregii țări.
Starea de rugăciune este cea care a caracterizat viața Cuviosului Dimitrie din Basarabi și tot prin rugăciune a fost cinstit, pe parcursul ultimelor zile, Ocrotitorul Bucureștilor. În după-amiaza zilei de vineri, 12 iulie, după ce Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de sfințire a raclei reînnoite ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie, odorul de mare preț a fost așezat spre închinarea credincioșilor în „Baldachinul Sfinților” aflat în vecinătatea Catedralei Patriarhale.
În continuare, la Altarul de vară al lăcașului, slujba Privegherii în cinstea evenimentului Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Alături de ierarh s-a rugat un sobor de slujitori format îndeosebi din părinții stareți ai mănăstirilor și schiturilor din întreg cuprinsul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
În anticiparea acestei sărbători cu o mare însemnătate pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, sfântul ocrotitor al Capitalei a poposit, rând pe rând, în cele 13 protoierii ale eparhiei, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu în peste 100 de comunități, parohii și așezăminte monahale. Pelerinajul istoric cu moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou s-a desfășurat în perioada 4 martie - 21 aprilie, timp în care credincioșii care au primit binecuvântarea sfântului au fost îndemnați să îi întoarcă vizita și să participe, la București, la sărbătoarea sa din zilele de 12 și 13 iulie.
Pe parcursul zilei de vineri, arzătoare au fost nu doar razele soarelui dogoritor, ci și râvna și dragostea față de Sfântul Dimitrie a miilor de credincioși din toate zonele eparhiei care, înfruntând temperaturile greu suportabile, au luat parte la slujba Privegherii și la vasta procesiune care a urmat. Răspunsul atâtor credincioși din București, Ilfov, Prahova și din alte zone ale țării la invitația de a-l prăznui pe Cuvios la el acasă a fost fără îndoială dovada dragostei lor și totodată un mod de a-și exprima recunoștința pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu prin mijlocirea sa. Alaiul care a purtat cu evlavie și bucurie sfântă, în sunet de cântări duhovnicești și miros de tămâie, racla cu cinstitele moaște ale Ocrotitorului Bucureștilor a fost condus de Preasfințiții Părinți Episcopi-vicari Varlaam Ploieșteanul, Paisie Sinaitul și Timotei Prahoveanul. Alături de aceștia s-au aflat preoții și diaconii din Arhiepiscopia Bucureștilor, însumând peste 1.200 de clerici, viețuitorii mănăstirilor și schiturilor din eparhie și credincioșii iubitori de sfinți.
Alaiul procesional a coborât Dealul Patriarhiei și a trecut pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica, aflată pe strada 11 iunie. Procesiunea a continuat apoi pe bulevardul Regina Maria și s-a îndreptat spre Piața Unirii pe care a ocolit-o prin dreapta, înaintând pe Splaiul Independenței și pe bulevardul Dimitrie Cantemir. Soborul slujitorilor și al credincioșilor a trecut apoi prin dreptul bisericilor din această zonă, „Sfântul Ioan”-Piață și „Sfântul Anton”-Curtea Veche. Continuând pe Splaiul Unirii și traversând bulevardul Unirii, alaiul a urcat Dealul Mitropoliei, ajungând în dreptul Catedralei Patriarhale, lăcașul binecuvântat de Dumnezeu prin moaștele izvorâtoare de har ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
Pe Colina Bucuriei, procesiunea a fost întâmpinată la Altarul de vară de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de care s-au aflat ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Racla a fost din nou așezată spre închinare în „Baldachinul Sfinților”, unde a rămas până la trecerea ultimului credincios, iar la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale s-au înălțat rugăciuni pentru ocrotirea clerului Sfintei noastre Biserici și a poporului binecredincios.
În continuare, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură în care a relatat pe scurt viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și a arătat că, timp de două secole și jumătate, cinstitele sale moaște au fost pentru locuitorii orașului București și pentru toți cei care l-au chemat în rugăciune izvor de bucurie, de mângâiere și de pace. La finalul cuvântului de învățătură, Preafericirea Sa a apreciat prezența Înaltpreasfințitului Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, arătând că orașul bulgăresc Ruse se află în apropierea Mănăstirii Basarabov, unde Cuviosul Dimitrie și-a petrecut o parte din viață. Patriarhul României a adăugat că există o legătură deosebită între credincioșii ortodocși români și cei bulgari, bazată în mare parte pe evlavia comună față de Sfântul Dimitrie din Basarabi. Referindu-se la legăturile duhovnicești ale celor două popoare, Preafericirea Sa a amintit-o și pe Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, o mare rugătoare, și a explicat că „în secolul al 14-lea este deja prezent curentul duhovnicesc isihast atât la Constantinopol și Muntele Athos, cât și în mai multe țări balcanice. Sfântul Dimitrie este și el un sfânt isihast, teofor, purtător de Dumnezeu prin rugăciune neîncetată. Acești sfinți permanent rugători în timpul vieții sunt rugători pentru noi și în ceruri. Ne bucurăm că acum, la împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București, putem să îl cinstim împreună și să îi cerem ajutorul ca să păzească Bisericile noastre și popoarele noastre”.