Sfântul Cuvios Rafail, prăznuit în localitatea natală

Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este, alături de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie, şi Sfântul Cuvios Rafail. Aceasta deoarece, deşi a sihăstrit la Mănăstirea Agapia Veche, sfântul este originar din localitatea Bursucani, din nordul judeţului Galaţi. Astfel că, în fiecare an, la ziua sa de prăznuire (21 iulie), numeroşi pelerini din judeţul Galaţi, dar şi din întreaga eparhie se îndreaptă către localitatea Bursucani, la vechiul schit din cătunul Zimbru, întemeiat de către ucenicii Sfântului Rafail.

Prin eforturile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, vechea aşezare monahală a renăscut chiar lângă zidurile vechi, recent descoperite, ale mănăstirii şi poartă ocrotirea Sfântului Cuvios Rafail. Şi anul acesta, sărbătoarea a culminat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La sfânta slujbă au participat preoţi din parohiile învecinate, dar şi numeroşi credincioşi din împrejurimi şi nu numai. De asemenea, grupuri de copii și tineri din Rădești și din alte parohii învecinate au susținut, la momentul chinonicului, un scurt concert de cântece religioase și populare. La final, toţi cei prezenţi au primit iconiţe, pachete cu alimente, iar copiilor le-au fost oferite dulciuri şi mici daruri de suflet. După tradiţie, pelerinii prezenţi la sărbătoarea Sfântului Rafail au fost invitaţi la agapa frăţească pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.

Acest locaş monahal, care îl avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări - ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului Cultelor, maicile, în frunte cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. La schit au mai rămas doar câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte, în anul 1866, înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine biserică parohială. În ea se slujea doar în ziua hramului. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.

La prima cinstire a Sfântului Rafail în localitatea sa natală (21 iulie 2008), când Înaltprea­sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, chiriarhul Dunării de Jos, a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit, s-a luat hotărârea rezidirii acestui locaș monahal. Astfel, Eparhia Dunării de Jos reînfiinţa Schitul Zimbru, demarând şi lucrările pentru construcţia locașului de cult pe baza documentelor istorice existente. Sfântului locaş, care a primit fireşte, pe lângă vechiul hram, şi ocrotirea Sfântului Rafail, i s-a sfinţit locul şi i s-a pus piatra de temelie în data de 21 iulie 2009. În luna iunie a anului 2011, lângă noua biserică a schitului au fost descoperite ruinele vechiului locaş de cult.