În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
„Sfinții îngeri îi ajută pe credincioși să înțeleagă mesajul și voia lui Dumnezeu”
Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit marți, 8 noiembrie, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor netrupești puteri. În cuvântul rostit cu acest prilej în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre natura, numărul și menirea puterilor cerești, subliniind faptul că ele sunt duhuri slujitoare, create de Dumnezeu pentru a se împărtăși din iubirea Sa milostivă.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit la început despre menirea, numărul și natura îngerilor. „Aceste puteri cerești netrupești au fost create înainte de facerea universului material și rostul creării lor a fost acela de a se împărtăși de bucuria și de fericirea Preasfintei Treimi, dar și de a lăuda pe Dumnezeu și a împlini voia Sa în lucrarea de mântuire a lumii. Sfinții îngeri, ca ființe spirituale, inteligente, sunt mesageri sau trimiși ai lui Dumnezeu. Ei se adresează oamenilor pentru a binevesti voia lui Dumnezeu și pentru a chema pe oameni la mântuire, la viața veșnică, în iubirea, lumina și bucuria Preasfintei Treimi. Sfinții îngeri sunt în număr foarte mare. De aceea, Sfânta Liturghie Euharistică vorbește despre mii și zeci de mii de îngeri care stau înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Ei sunt ființe limitate și au uneori formă materială când comunică oamenilor, fără a avea și substanță materială. Au contur material, dar nu și conținut material și se deplasează cu rapiditate foarte mare”, a arătat Preafericirea Sa.
Arhanghelul Mihail, slujitorul Legii
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre slujirea primului din Sfinții Arhangheli pomeniți cu numele în această zi. „La căderea îngerilor, Arhanghelul Mihail a zis: «Să luăm aminte! Să stăm bine!» și i-a atenționat pe îngerii care au rămas fideli lui Dumnezeu să fie cu luare-aminte. Această atitudine a arătat fermitatea și credincioșia sa în slujirea lui Dumnezeu. De aceea, el l-a înlocuit pe Lucifer și a devenit mai- marele sau voievodul oștirilor cerești netrupești. Mihail înseamnă «Cine este mare ca Dumnezeu». În Acatistul Sfinților Arhangheli este numit «slujitor al Legii». În general, Mihail este Arhanghelul dreptății, care pedepsește pe cei păcătoși și ocrotește pe cei drepți. El este ocrotitorul popoarelor și al persoanelor care ascultă de Dumnezeu. Se arată viu, lucrător și ocrotitor și este înfățișat în iconografia ortodoxă ca purtând în mână sabie de foc. În Vechiul Testament el se arată de mai multe ori. Numele lui și al Arhanghelului Gavriil se află scrise pentru prima dată în cartea profetului Daniel, unde se arată și ce au făcut. Arhanghelul Mihail pedepsește pe regii care se împotriveau poporului Israel, el ajută la dărâmarea zidurilor Ierihonului, pedepsește pe locuitorii din Sodoma și Gomora pentru nelegiuirile lor, dar, în același timp, îl ocrotește pe Lot, ca să nu fie ars de viu. De asemenea, el este cel care îl ajută pe Moise să biruiască și la moartea lui îi îngroapă trupul. El este și cel care va veni la sfârșitul veacurilor și va suna trâmbița pentru chemarea popoarelor la judecată, fiind Arhanghelul dreptății, pedepsitorul celor răi și ocrotitorul celor buni. El a ajutat în războaie pe cei care au fost credincioși lui Dumnezeu, dar a ajutat și pe cei care se luptă duhovnicește cu duhurile rele, anume pe monahii din pustie”, a evidențiat Preafericirea Sa.
Arhanghelul Gavriil, înger al harului
De asemenea, Patriarhul României a vorbit și despre slujirea Sfântului Arhanghel Gavriil, care s-a arătat binevestitor al venirii în lume a Mântuitorului. „Gavriil înseamnă «om al lui Dumnezeu» sau «tăria lui Dumnezeu». Sfântul Arhanghel Gavriil este numit «înger al harului» deoarece prin el se aduce vestea cea bună. El s-a arătat Fecioarei Maria și i-a spus că va naște pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. De asemenea, s-a arătat preotului Zaharia, căruia i-a spus că va avea un fiu și-i va pune numele Ioan. Arhanghelul Gavriil s-a arătat atunci când a condus corul îngerilor din ceruri la Nașterea Domnului în Betleem și apoi s-a arătat la mormânt, fiind cel care, după Învierea lui Hristos, a răsturnat piatra și a șezut pe ea pentru a binevesti femeilor mironosițe că Iisus a înviat. În general, el este prezentat în iconografia ortodoxă ca purtând în mână o floare de crin, ca semn al curăției, al nevinovăției și al bucuriei”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În încheiere, Preafericirea Sa a vorbit despre ierarhia cerească, după tradiția Bisericii: „Puterile cerești au fost grupate în nouă cete. Acestea sunt împărțite în trei grupe sau triade. Prima grupă este a Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor. A doua triadă: Domniile, Puterile și Stăpâniile, și a treia triadă este cea mai apropiată de oameni, incluzând Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii. Aceste nouă cete sunt prezentate de Dionisie Areopagitul. Îngerii au o lucrare deosebită. Fie îi ajută pe credincioși să înțeleagă mai bine mesajul și voia lui Dumnezeu, fie îi ajută să treacă prin greutăți și să devină biruitori. De aceea, ne rugăm și îi pomenim pe sfinții îngeri în fiecare zi de luni, dar și dimineața și seara în fiecare zi și o dată pe an avem marea și frumoasa sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor cereștilor netrupești puteri”.
La final, Patriarhul României a adresat un cuvânt de felicitare tuturor celor care și-au serbat ocrotitorii spirituali, subliniind faptul că, în țara noastră, sunt peste 1.500.000 de persoane care poartă nume de îngeri sau derivate ale acestora.