La praznicul Înălţării Domnului, joi, 21 mai, zi în care sunt sărbătoriți și Sfinții Mari Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Con
Simpozion cultural la Râmnic
În Sala de festivităţi a Complexului cultural-spiritual "Sfântul Ierarh Antim Ivireanul", din incinta Centrului Eparhial, a avut loc sâmbătă, 5 noiembrie, ediţia a II-a a Simpozionului-concurs "Sfinţii Ortodoxiei - modele de urmat". Evenimentul a fost organizat de Grădiniţa cu program prelungit "Traian" din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Casa Corpului Didactic Vâlcea. Programul manifestărilor a cuprins vizitarea expoziţiei cu lucrări ale participanţilor înscrişi la acest simpozion-concurs, alocuţiuni ale invitaţilor, prezentări ale elevilor, expunerea referatelor ştiinţifice ale cadrelor didactice şi premierea. (Arhid. Cristian-Ioan Cioteanu)



.jpg)
