După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion dedicat părintelui Constantin Galeriu la Galaţi
La Galaţi s-a desfășurat în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, luni, 19 noiembrie, Simpozionul „Părintele Galeriu, un secol de la naşterea sa. Pagini dintr-o biografie luminoasă”. Lucrările evenimentului au fost deschise de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de apreciere pentru această manifestare academică, prezentând totodată aspecte importante din viaţa şi opera cunoscutului părinte. Au participat invitaţi speciali de la facultăţi de teologie din ţară, cadre didactice universitare, studenţi, masteranzi, elevi seminarişti, profesori de religie, precum şi preoţi cu activitate misionară bogată.
În cadrul dezbaterilor a fost evidenţiată personalitatea părintelui Constantin Galeriu în contextul secolului XX în România. Dezbaterile teologice au cuprins prezentarea de lucrări ştiinţifice şi luări de cuvânt, ce au privit frumuseţi duhovniceşti din viaţa şi lucrarea academică ale părintelui Constantin Galeriu, teme şi adâncimi teologice în gândirea părintelui, un reper de credinţă, de modestie, de fermitate şi de statornicie.



.jpg)
