Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Simpozion dedicat Sfântului Voievod Neagoe Basarab organizat de Facultatea „Justinian Patriarhul”
Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează simpozionul de teologie istorică intitulat „Sfântul Voievod Neagoe Basarab, de la coroana domnului de țară la cununa sfințeniei. Moment omagial (1521-2021)”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la adormirea voievodului. Acesta se desfășoară mâine, 9 decembrie 2021, în regim online (din cauza contextului epidemiologic) pe platforma Google Meet. Lucrările simpozionului sunt organizate în două sesiuni. În cadrul acestora sunt susținute referate de către specialiști în istorie, majoritatea fiind și cadre didactice care predau disciplinele istorice în diferite universități din țară (București, Târgoviște, Pitești, Arad).
„De menționat este faptul că referatul principal din deschiderea simpozionului îi aparține dr. Mihai Grigore (Leibniz-Institut für Europäische Gheschichte, Mainz, Germania) și are tema «În dialog cu titanii. Sfântul Neagoe Basarab și discursul european de teologie politică în secolul al XVI-lea». Prin tema aleasă, organizatorii intenționează să reliefeze rolul determinant pe care voievodul Neagoe Basarab l-a jucat la începutul secolului al XVI-lea în istoria și cultura poporului român. Detalii privind organizarea, programul și link-ul de conectare sunt disponibile în afișul evenimentului”, ne-a transmis pr. conf. dr. Marian Vild, director de departament la Facultatea „Justinian Patriarhul”.



.jpg)
