Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și‑a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe
Simpozion despre istorie, spiritualitate şi eroism
Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius" din Constanţa şi Serviciul istoric al Armatei, a organizat Simpozionul naţional "Istorie, spiritualitate şi eroism", eveniment aflat sub coordonarea Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Manifestarea, pusă sub semnul recunoştinţei faţă de înaintaşi, s-a desfăşurat vineri, 21 octombrie 2011, de la ora 12:00, la Aşezământul pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic", de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.



.jpg)
