După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion Internațional de artă și cultură medievală la Iași
În perioada 13-18 noiembrie 2019, la Iași va avea loc Simpozionul Internațional „Anastasis” – Artă și cultură medievală între Orient și Occident, informează doxologia.ro. Acesta este organizat de Centrul de Cercetare a Artei Medievale „Vasile Drăguț”, în parteneriat cu Université „Ch. de Gaulle” Lille 3, Villeneuve d’Ascq și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Deschiderea va avea loc mâine, 13 noiembrie, la ora 9:00, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Casa Balș, Sala „Eduard Caudella” (str. Cuza Vodă nr. 29, Iași). Tot în această zi este programată la ora 14:00 lansarea de carte a pictorilor muraliști Maria Popescu-Dragomir și Grigore Popescu-Muscel, precum şi un recital instrumental. Joi, 14 noiembrie este programată o documentare la monumentul istoric ștefanian din Borzești și Catedrala Episcopală din Roman, iar vineri, 15 noiembrie sunt două documentări, una la biserica Mănăstirii Dobrovăț şi una la Muzeul Mitropolitan din Iași. Luni, 18 noiembrie este programată o sesiune de comunicări științifice ale studenților doctoranzi – domeniul arte vizuale (Facultatea de Arte Vizuale și Design).



.jpg)
