Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Simpozion naţional interseminarial dedicat Marii Uniri
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a organizat un simpozion dedicat seminariilor teologice și liceelor din țară cu tema„Contribuţii şi mărturii ale unităţii de neam şi de credinţă din eparhii, reflectate în conştiinţa tinerilor de astăzi”. Dezbaterile s‑au desfăşurat în Sala de expoziţii temporare „Sergiu Dumitrescu” a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în prezenţa IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare. La eveniment au participat preoţi profesori şi elevi reprezentanţi ai seminarelor teologice de la Iaşi, Piatra Neamţ, Mănăstirea Neamţ, Târgovişte, Constanţa, Buzău, Câmpulung Muscel, Slobozia, Tulcea şi Galaţi, cărora li s‑au adăugat tineri elevi de la licee şi colegii din Galaţi, Brăila, Tecuci, Făurei şi Ianca. Cu acest prilej, a fost lansat volumul „Mărturisitori ai dreptei credinţe din eparhii în perioada comunistă”, realizat cu contribuţia ştiinţifică a seminariștilor.



.jpg)
