În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion național la Mănăstirea Hurezi
Iubitorii de cultură vâlceni, şi nu numai, sunt aşteptaţi să participe în zilele de 4 și 5 septembrie, la Mănăstirea Hurezi, din județul Vâlcea, unde se vor desfășura lucrările Simpozionului național „Tradiție și noutate în cultura și spiritualitatea epocii brâncovenești”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Programul evenimentului cultural cuprinde sesiuni de comunicări ştiinţifice, dar şi vernisajul expoziției „Monahism și artă”, ediţia a XVI-a, realizată de către prof. Elena Stoica, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, în colaborare cu mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului. Sesiunea inaugurală a Simpozionului naţional „Tradiție și noutate în cultura și spiritualitatea epocii brâncovenești” va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 10:00, în sala mare a Muzeului Mănăstirii Hurezi. Vor participa IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, acad. prof. univ. dr. Dan Berindei, Dinu Săraru, membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal, pr. dr. Florin Șerbănescu, prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, dr. Ioana Iancovescu, prof. univ. dr. Mihaela Palade, lector univ. dr. Ion Marian Croitoru; dr. Atanasia Văetiși, dr. Doina Mândru, dr. Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură - Vâlcea, conf. univ. dr. Ion St. Lazăr. Moderatorul sesiunilor simpozionului naţional va fi pr. dr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului. Simpozionul naţional este organizat de către Centrul de Studii Brâncovenești al Arhiepiscopiei Râmnicului.