Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozionul internaţional „Studia Theologica Doctoralia“ la Iaşi
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, în colaborare cu Centrul de Cercetare "Filaret Scriban" al facultăţii, organizează în perioada 13-14 decembrie cea de a II-a ediţie a Simpozionului internaţional "Studia Theologica Doctoralia". Sesiunea îşi propune să evidenţieze preocupările doctoranzilor din ţară şi din străinătate în domeniul cercetării teologice şi în domenii înrudite. Simpozionul se înscrie în manifestările dedicate Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi se va desfăşura pe direcţiile tradiţionale specifice învăţământului teologic şi cercetării teologice româneşti: biblică, istorică, sistematică şi practică. "Acest eveniment face parte din seria manifestărilor care au avut loc în cadrul UAIC, care a împlinit anul acesta 150 de ani de la înfiinţare. Simpozionul, organizat la iniţiativa doctoranzilor de la facultatea noastră, se înscrie în preocupările importante ale şcolii doctorale de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi", a declarat pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. (C. Ciofu)