Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei în ședință de lucru
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit miercuri, 28 februarie, în ședință de lucru, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Au fost analizate texte liturgice pentru slujbele unor clerici români mărturisitori în perioada comunistă propuși spre canonizare și au fost dezbătute subiecte ce privesc viața Bisericii. Lucrările s-au desfășurat în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală.
Lucrările Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au fost deschise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a prezentat ordinea de zi a ședinței de lucru, ce a cuprins proiecte de texte liturgice pentru părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț și duhovnic al Mănăstirii Antim din București, și pentru părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român, propuși spre canonizare; aspecte ce privesc viața Bisericii și propuneri de acordare a rangului de arhimandrit. „Această ședință are ca prioritate de lucru texte liturgice care se referă la părinți cuvioși și mărturisitori în perioada comunistă, pentru că în anul acesta, 2024, vor trece în rândul sfinților mai mulți părinți, câte doi din fiecare mitropolie. Sperăm că și Patriarhia Ecumenică va trece în rândul sfinților trei români aghioriți: părintele Dionisie Ignat, părintele arhim. Petroniu Tănase și cuviosul Nectarie Protopsaltul. Anul acesta, în vară, se va face canonizarea lor, iar în anul următor va avea loc proclamarea canonizării tuturor la București și apoi, pe rând, în fiecare mitropolie, după cum a devenit deja tradiție. Dorim ca până în vară aceste texte să mai fie îmbunătățite dacă este nevoie la Departamentul «Carte de cult». Cele care se trimit la Patriarhia Ecumenică sunt alcătuite deja de specialiști obișnuiți cu metrica bizantină, pentru că ele se vor traduce în limba greacă și se cunoaște care sunt exigențele acestei formulări pentru limba greacă. Desigur, avem și unele propuneri despre îmbunătățirea organizării vieții monahale la noi în mitropolie, dar într-un context mai larg. S-a cerut tuturor sinoadelor mitropolitane să prezinte situația vieții monahale astăzi și ce propuneri se fac pentru a intensifica viața duhovnicească, dar și pentru a promova cooperarea, solidaritatea și întrajutorarea între mănăstiri și schituri. Este vorba despre un sinod care are acum preocupări deodată liturgice, dar și practice de pregătire pentru anul viitor și de aprofundare și perfecționare a textelor liturgice”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
Mitropolia Munteniei și Dobrogei are în componență zece eparhii: Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Târgoviștei, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Episcopia Giurgiului și Episcopia Tulcii. La acest sinod participă și ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și Episcopiei Daciei Felix.