Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujba Canonului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi în celelalte biserici din Eparhia Dunării de Jos, în primele patru zile ale Postului Mare, se săvârşeşte slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia este citit fragmentat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat luni și marți, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, slujba Pavecerniţei Mari şi a citit primele două părți din Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul.
La slujbă, împreună cu soborul de clerici ai acestui lăcaş de cult, au participat elevi, studenţi şi numeroşi credincioşi, unii dintre ei veniţi special pentru a asculta interpretarea deosebită a cântărilor acestui imn al pocăinţei şi pentru a primi binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos în această primă săptămână a Postului Mare.
Atmosfera de rugăciune şi de evlavie a fost sporită şi de armonia deosebită oferită de corala Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi, care, în aceste prime zile ale postului, redau prin cânt expresia pocăinţei.
La final, un cuvânt de folos duhovnicesc a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Ierarhul a arătat în predica sa că este de folos ca starea de pocăinţă începută în primele zile ale Postului Sfintelor Paşti să fie prelungită şi în zilele următoare şi va culmina prin bucuria participării la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite de la Catedrala Arhiepiscopală, vineri, 3 martie.