Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujire arhierească la Gherla, Cluj
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), 26 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Gherla III, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Importanța familiei creștine”. În cadrul slujbei, teologul Radu Valeriu Bob a fost hirotonit diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Martina Merkler. La chinonic, grupul de copii care frecventează Cercul catehetic „Sfântul Matei Brâncoveanu” al Parohiei Gherla III a interpretat câteva pricesne.
La final, preotul paroh şi protopop de Gherla, Paul Iulian Isip, a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru binecuvântare şi i-a oferit în dar un toiag arhieresc. După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Radu-Mihail, cel de-al doilea copil al protopopului Paul Iulian Isip și al preotesei Maria Isip.



.jpg)
