Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Slujire arhierească la Mănăstirea Chirilovca
Duminică, 3 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, Floreşti (Republica Moldova).
În cuvântul de învățătură, ierarhul s-a referit succint la cele trei duminici ale Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, care au trecut de la începutul Postului Mare, şi la textul scripturistic din Duminica a patra din Post.
După Sfânta Liturghie a sfinţit un semisfeşnic dăruit mănăstirii de un grup de buni creştini.
Totodată i-a îndemnat pe cei prezenţi să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume şi pentru încetarea războiului din Ucraina şi să aibă grijă de sănătatea lor în contextul noii boli.
În cadrul Sfintei Liturghii a înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare şi încetarea războiului din Ucraina.



.jpg)
