Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujire arhierească la paraclisul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit în Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 26 ianuarie, în Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” al Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc.
La venirea în spital, ierarhul a fost întâmpinat în sunete de bucium şi primit, după datină, cu pâine şi sare de medicul Alexandru Paziuc.
Din sobor a făcut parte și părintele Aurel Goraş, protopop al Protoieriei Câmpulung Moldovenesc. În cadrul slujbei, la care au participat pacienţi, cadre medicale şi locuitori ai municipiului Câmpulung Moldovenesc, teologul Adrian Nechifor a fost hirotonit întru diacon.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit despre Zaheu şi păcatul acestuia.
„Hristos nu l-a judecat, deși avea tot dreptul să o facă, ci a văzut și ceva bun în el, căci nu degeaba s-a urcat el în sicomor”, a menționat Episcopul-vicar Damaschin Dorneanul. La lipsa de dragoste a lui Zaheu, a spus Preasfinția Sa, Hristos a venit cu dragoste și mai mare. „Și dacă toți oamenii se lepădau de Zaheu, nu voiau să audă de el, Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Astfel, Zaheu a fost mișcat de dragostea lui Iisus și și-a dat seama că a greșit. Dragostea lui Dumnezeu, nejudecata, invitația la comuniune i-au schimbat inima lui Zaheu și l-au vindecat”, a concluzionat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Gabriel Grosu, care a slujit peste 20 de ani la acest paraclis, şi părintele Ionuţ Mihăilescu, care slujeşte în prezent aici, au primit rangul de iconom-stavrofor.
Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a fost construit în anul 1885, peste locul unei vechi biserici. Sala de operații se află situată deasupra Sfântului Altar din perimetrul fostului locaș de cult. În anul 1993, la inițiativa medicului primar Alexandru Paziuc, a fost construită în incinta spitalului o capelă ortodoxă, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.