Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a 33-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile „Sfânta Treime“ şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena“ din parohia Frenciugi, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji mâine, 9 februarie 2014, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi, judeţul Suceava, iar luni, de sărbătoarea Sfântului Haralambie va sluji în Biserica „Sfântul Haralambie“ a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, iar luni, 10 februarie 2014, va sluji la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău. (C. Ciofu)



.jpg)
