După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ştiinţă şi teologie, în dialog, la Iaşi
La Universitatea „Al. I. Cuza“ se desfăşoară a doua Reuniune Naţională în cadrul programului „Ştiinţă şi ortodoxie. Cercetare şi Educaţie“, în perioada 8-11 noiembrie. Conferinţa este organizată de Asociaţia pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Teologie din România (ADSR) şi Institutul pentru Studii Avansate şi Ştiinţă şi Ortodoxie (IASSO).
Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc joi, 8 noiembrie, cu o prelegere susţinută de Magda Stavinschi care a fost urmată de cea susţinută de Radu Constantinescu. ieri, lucrările au fost reluate cu prelegerea „Metodologie de cercetare în dialogul dintre ştiinţă şi religie“, susţinută de academicianul Basarab Nicolescu. Apoi, academicianul ieşean Viorel Barbu a susţinut prelegerea „Universul imaginar al personajului literar. O polemică cordială cu D. R. Popescu“. Astăzi, 10 noiembrie, au loc diverse dezbateri, alături de prelegeri precum „Dialogul dintre ştiinţă şi religie în învăţământul preuniversitar“, susţinută de Mircea Bertea, care va fi urmată de o masă rotundă pe tema „Interpretare şi înţelegere în orizont inter şi transdisciplinar“, la care participă academicianul Basarab Nicolescu, preot profesor Gheorghe Popa, prorector la Universitatea „Al. I. Cuza“, Ştefan Afloroaie, decan al Facultăţii de Filosofie, Gelu Bourceanu, decan al Facultăţii de Chimie. Discuţia va fi moderată de Magda Stavinschi. (O.R.)



.jpg)
