Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Tabără gratuită în zona Buzăului pentru elevi din Oltenița
Parohia „Sfântul Nicolae” din Oltenița, județul Călărași, a organizat în săptămâna 11-17 iulie 2022 o tabăra de vară pentru copii la Campusul „Sfântul Sava” din Bisoca, județul Buzău. Au participat 15 elevi cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani de la școlile și liceele oltenițene.
Tabăra a debutat cu vizitarea Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău și a continuat la campusul din Bisoca. Elevii au poposit la Mănăstirea Găvanu, unde s-au închinat la sfintele icoane și au înălțat rugăciuni și cântări de mulțumire lui Dumnezeu. Totodată, în programul de drumeție elevii au vizitat și muntele de sare, aflat în vecinătatea campusului, iar seara au participat la tradiționalul foc de tabără. De asemenea, tinerii au fost implicați în diverse jocuri și activități prin care au fost cultivate empatia, solidaritatea, răbdarea, dreptatea, smerenia și blândețea. În ultima zi de tabără, grupul de elevi a mers la Centrul Astronomic al Școlii din Bisoca, unde au putut vedea cu telescopul planete și stele din sistemul nostru solar și au urmărit scurte documentare despre universul cosmic. Tabăra a fost oferită gratuit și a fost realizată cu sprijinul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Oltenița, Asociației „Sfântul Sava” din Buzău și Consiliului Județean Călărași.



.jpg)
