După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea bisericii din Berechiu, județul Arad
Duminică, 5 septembrie 2021, a fost o zi de bucurie pentru credincioșii Parohiei Berechiu, județul Arad. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a târnosit Altarul și a sfințit biserica parohială după ample lucrări de restaurare. Astfel, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de slujitori, a înconjurat lăcașul de cult ungându-l cu Sfântul și Marele Mir și stropindu-l cu apă sfințită, apoi a tocmit Sfânta Masă așezând în interior cinstitele moaște. După rânduiala specială de pregătire a lăcașului pentru sfintele slujbe, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor, a săvârșit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul locului a vorbit despre „Drept și datorie creștină”, arătând că Biserica este Casa lui Dumnezeu, din care fac parte clerul și poporul într-o unitate destinată să contribuie la înmulțirea binelui în lume și înaintarea pe calea mântuirii.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Apateu, condus de părintele paroh Constantin Ilica.
La final, părintele Andrei-Petrișor Slăv, paroh al comunității Berechiu, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, ca recunoaștere a meritelor sale pentru lucrările de înfrumusețare și refacere a bisericii.
La ceas de seară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a binecuvântat noua capelă mortuară din cimitirul satului. Capela a fost ridicată cu sprijinul Primăriei comunei Apateu, de care aparține satul Berechiu.



.jpg)
