Sute de credincioși au primit binecuvântarea Iordanului, participând cu evlavie și bucurie la rânduielile sfinte prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, săvârșite la Mănăstirea Radu Vodă din
Teren retrocedat Episcopiei Oradiei
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, a efectuat ieri o vizită pastorală în oraşul Salonta, judeţul Bihor.
Cu acest prilej, în prezenţa şi cu sprijinul oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor parohiei ortodoxe „Înălţarea Domnului“ din localitate, a avut loc identificarea şi punerea în posesie a unor suprafeţe de teren ce însumează 44,17 ha, teren ce a fost retrocedat Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei în acest an, informează Biroul de presă al Episcopiei Oradiei. Respectiva suprafaţă de teren a fost donată în anul 1938, de Primăria Salonta, Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, cu toate dependinţele existente la acea vreme, teren ce a intrat în patrimoniul său. În timpul naţionalizării şi colectivizării începute de regimul comunist în anii 1948-1949, Episcopia a fost deposedată de acesta fără nici o despăgubire, ca de altfel şi de multe alte imobile, bunuri şi terenuri din Oradea şi de pe cuprinsul jurisdicţiei sale canonice. „Prin această retrocedare asistăm, aşadar, la o reparaţie istorică făcută Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, care, în ciuda tendinţelor centrifuge alimentate de cei care nu doresc unitate, pace, armonie şi bunăstare, a reuşit, în scurt timp, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să revină la echilibrul şi importanţa de altădată“, se mai precizează în comunicatul de presă al Episcopiei Oradiei.