La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Trenuri suplimentare, pe ruta Bucureşti-Craiova
▲ Conducerea companiei CFR Călători a anunţat o serie de modificări în orarul de circulaţie a trenurilor, determinate de începerea sezonului estival, cât şi de efectuarea unor lucrări de amenajare a tronsoanelor de cale ferată ▲
CFR Călători va introduce în circulaţie, în perioada 1 iunie-14 iulie, două trenuri suplimentare pe relaţia Bucureşti Nord-Craiova şi retur, pentru a răspunde cererilor de transport. Astfel, Acceleratul 13361, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 21:45 şi sosire la Craiova la 00:30, va circula în perioada 1/2 iunie-13/14 iulie şi va avea opriri în Videle (plecare 22:28), Roşiori Nord (plecare 23:08) şi Caracal (plecare 23:50). Acceleratul 13362 Craiova (plecare 2:55) - Bucureşti Nord (sosire 5:39) va circula în perioada 2 iunie-14 iulie şi va avea opriri în Caracal (plecare 3:35), Roşiori Nord (plecare 4:19) şi Videle (plecare 4:57). De asemenea, CFR Călători anunţă că, pentru efectuarea unor lucrări de amenajare la linia de cale ferată pe tronsonul Câmpina-Predeal, intervin o serie de modificări în circulaţia trenurilor. Astfel, R 631 Bucureşti Nord-Oradea se anulează, iar legătura directă între cele două localităţi va fi asigurată prin intermediul trenului Accelerat 1684/1635 (Constanţa-Bucureşti Nord-Braşov) care, pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 20:35)-Braşov (sosire 23:29), are grupă de vagoane cu destinaţia Oradea. În staţia Braşov, grupa de vagoane sosită de la Bucureşti cu Acceleratul 1684/1635 va forma Acceleratul 1631 cu destinaţia Oradea, călătorii nefiind afectaţi. Trenul Accelerat 1631 pleacă din Braşov la ora 23:41 şi soseşte în Oradea la ora 7:40. Trenuri anulate şi modificări de orar Începând de astăzi, Rapidul 632 Oradea-Bucureşti Nord se anulează, iar legătura directă între cele două municipii va fi asigurată cu trenul Accelerat 1632, pe distanţa Oradea (plecare 20:42)-Braşov (sosire 4:45). În staţia Braşov, grupa de vagoane sosită de la Oradea cu trenul Accelerat 1632 se va ataşa la Acceleratul 1636/1683 (Braşov-Bucureşti Nord-Constanţa) şi va continua parcursul către Bucureşti Nord, călătorii nefiind afectaţi, se precizează în comunicatul CFR. Trenul Accelerat 1636/1683 pleacă din Braşov la ora 5:15 şi soseşte la Bucureşti la 8:12. Tot începând de astăzi, Acceleratul 1843 Deda-Tg. Mureş circulă cu orar modificat: plecare din Deda la ora 4:12, sosire la Tg. Mureş la ora 5:18, orarul fiind devansat cu aproximativ 40 minute pentru toate staţiile în care are prevăzute opriri. De asemenea, Acceleratul 1846 Sărăţel-Bistriţa Nord circulă cu orar modificat, cu plecare din Sărăţel la ora 5:09 şi sosire la Bistriţa, la ora 5:20.