În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Un deceniu de la sfințirea Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului
Trei ierarhi ai Bisericii noastre s-au aflat sâmbătă, 21 august, la Gura Humorului, județul Suceava, la împlinirea a zece ani de la sfințirea catedralei cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Toți Sfinții Români”.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au fost întâmpinați cu flori de copii ai parohiei îmbrăcați în costume populare specifice locului, precum și cu pâine și sare, potrivit tradiției din Bucovina.
Pentru a marca momentul împlinirii a zece ani de când a fost târnosită biserica, sâmbătă a fost sfințită o piatră comemorativă aflată pe peretele exterior de nord-est al catedralei, pe care este gravat textul: „Recunoștință eroilor neamului românesc, ctitorilor, slujitorilor, înzestrătorilor și închinătorilor acestui sfânt lăcaș”.
În continuare, ierarhii, împreună cu soborul de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la un Altar special amenajat în fața lăcașului de cult, răspunsurile liturgice fiind date de corul catedralei.
La evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au participat numeroși credincioși, stareți și starețe din cuprinsul eparhiei, precum și reprezentanți ai autorităților locale, dintre care îl amintim pe domnul Marius Ioan Ursaciuc, primarul orașului Gura Humorului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie, care a prezentat celor prezenți aspecte importante din viața Sfântului Tadeu, amintind totodată vrednicia credincioșilor prezenți în acest loc binecuvântat, în zi de sărbătoare.
În continuare, ierarhul a vorbit despre rolul matern al Bisericii lui Hristos: „Biserica este mama noastră, e cea mai presus de mamele noastre pământene și trecătoare. Biserica este mama noastră cea văzută pe pământ, căci mama noastră cea văzută din cer este Maica Domnului, și atât de frumos au chibzuit părinții care au ridicat această biserică să fie închinată Maicii Domnului, ca să fie cu adevărat o mamă pentru orașul acesta. Biserica ne hrănește sufletele noastre pentru că este cetatea sufletelor noastre; de aceea venim la biserică cu toată încrederea și cine n-are Biserica mamă, n-are pe Dumnezeu de tată, spune Sfântul Ciprian al Cartaginei”.
La final, părintele paroh Mircea Nuțu le-a amintit credincioșilor cu câtă jertfă și dragoste s-au început lucrările de construcție a catedralei.
Sfinția Sa le-a mulțumit ierarhilor prezenți și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru arhiereasca binecuvântare și a adus prinos de mulțumire tuturor celor care s-au implicat de-a lungul timpului în împodobirea și înfrumusețarea bisericii. În semn de prețuire, părintele le-a oferit ierarhilor câte o icoană cu Maica Domnului.
La 21 august 2011, biserica a fost sfințită de un numeros sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, condus de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Locul în care avea să se înalțe Catedrala Ortodoxă din orașul Gura Humorului a fost sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților în anul 1991, la data de 5 decembrie. Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Toți Sfinții Români” a fost așezată în luna octombrie a anului 1994.