La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Un fragment din moaştele Sfântului Iacob Putneanul, dăruit Mănăstirii Piatra Sfântă, județul Iaşi
O delegație de la Mănăstirea Putna din județul Suceava a dăruit joi, 13 octombrie 2022, Mănăstirii Piatra Sfântă, județul Iași, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Momentul solemn a avut loc în contextul manifestărilor religioase prilejuite de sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a aşezării monahale din dealul Buciumului.
Unul dintre ctitorii Mănăstirii Piatra Sfântă – Tărâţa, sat Pietrăria, județul Iași, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, a revenit în aşezarea monahală pe care a păstorit-o după 274 de ani. Un fragment din moaştele sfântului ierarh a fost dăruit joi, 13 octombrie 2022, aşezământului monastic de către Mănăstirea Putna din judeţul Suceava.
În faţa străvechiului lăcaş, sfintele moaşte au fost întâmpinate de soborul slujitorilor şi de numeroşi credincioşi, o parte dintre ei fiind îmbrăcaţi în costume naţionale. Din delegaţie au făcut parte arhimandritul Dosoftei Dijmărescu, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi protosinghelul Iosif Spoială, mare eclesiarh al Mănăstirii Putna. În Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Piatra Sfântă - Tărâţa, ce va fi târnosită duminică, 16 octombrie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de ierarhi, racla a fost aşezată într-un baldachin. Apoi, părinţii slujitori au săvârşit slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iacob Putneanul.
Ctitor de lăcaşuri sfinte
Protosinghelul Cristofor Ruxandu, stareţul Mănăstirii Piatra Sfântă, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care au binecuvântat pelerinajul, dar și față de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, prin a cărui bunăvoință a fost posibilă aducerea sfintelor moaşte.
Arhimandritul Dosoftei Dijmărescu a menţionat apoi că Sfântul Ierarh Iacob Puteanul căuta să ofere poveţe folositoare oamenilor pentru a-şi împlini rostul vieţii lor: „A fost un om dăruit de Dumnezeu cu multe virtuţi. El stimula pe alţi oameni să facă lucrul lui Dumnezeu. A avut darul de a comunica sufleteşte cu oamenii şi să-i facă să înţeleagă ce rost are viaţa lor. Prin darul convingerii, a ştiut să vorbească şi părinţilor de aici şi să-i cheme la slujirea aproapelui. Acest schit va susţine, la iniţiativa Sfântului, aşezământul monastic închinat Sfântului Spiridon din Iaşi”.
Credincioşii prezenţi la slujbă au sărutat racla cu moaştele Sfântului Iacob Putneanul şi s-au bucurat pentru că au fost prezenţi la acest moment duhovnicesc. Programul liturgic a continuat cu slujba Privegherii în cinstea Sfintei Parascheva şi a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Amintim că duminică, cu prilejul sfinţirii, noua biserică a Mănăstirii Piatra Sfântă va primi ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Iacob Putneanul.