În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Viaţa parohiilor: Prima biserică închinată Sf. Dosoftei se află în plină construcţie
În parohia Holoboca 2 din Protopopiatul Iaşi 2 se construieşte prima biserică din Arhiepiscopia Iaşilor închinată Sfântului Ierarh Dosoftei. Pregătirile pentru construirea noii biserici din cimitirul satului Holboca au început încă din primăvara anului 2006, când s-a amenajat terenul pe care urma să se pună piatra de temelie a lăcaşului de cult. Pe 23 aprilie 2006, PS Calinic Botoşăneanul a oficiat în parohia nou înfiinţată slujba Vecerniei din a doua zi de Paşti, după care a sfinţit locul de biserică. Au urmat săpăturile, efectuarea armăturii, iar la 10 octombrie 2006 s-a turnat fundaţia.
Lăcaşul de cult care se construieşte în cimitirul din satul Holboca, pentru parohia Holboca 2, are două hramuri: „Sf. Dosoftei“ şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“. Anul acesta, pe 24 iunie, când sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, parohia Holboca 2 a fost în sărbătoare. „Bucuria hramului a fost amplificată de faptul că biserica parohiei noastre a prins contur, în sensul că s-a lucrat încă din primăvară, când s-a turnat placa de beton, iar de la 1 iunie şi până la hram s-a zidit 1,50 m. Pereţii începuţi au o grosime de 65 cm“, ne-a explicat preotul paroh Teofil Irimia. În prezent, slujbele din parohie se oficiază într-un paraclis amenajat într-o clădire din curtea Şcolii Generale din localitate, aflată în apropiere de cimitirul şi locul unde se construieşte biserica amintită. „Credincioşii ne sprijină în permanenţă în toate activităţile noastre. Am achiziţionat multe dintre obiectele de cult necesare pentru oficierea slujbelor numai cu fondurile de la enoriaşi. De asemenea, ei au răspuns imediat cererii noastre de a contribui şi pentru biserica mare. Am primit ajutor substanţial de la Primărie, care, prin dl. primar Gheorghe Stefurac, ne-a oferit suma de 6.000 lei şi multe materiale de constucţie, cum ar fi prundiş ori nisip. De asemenea, firma Cris Tim, care are unul din sedii la noi în parohie, ne-a ajutat cu masa pentru muncitori, iar mulţi dintre credincioşii mai înstăriţii ne-au donat mai mulţi saci de ciment sau paleţi de cărămidă“, ne-a declarat preotul paroh.