În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zilele Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi
În perioada 26 ianuarie-30 ianuarie 2010 au loc Zilele Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi. Programul activităţilor a început marţi, 26 ianuarie, cu o slujbă de Te Deum în Capela „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din incinta Seminarului, care a fost urmată de deschiderea manifestărilor. Începând cu ora 14:00 a avut loc un concurs interdisciplinar şi conferinţa cu titlul „Rolul limbilor clasice în pregătirea unui teolog“, susţinută de prof. univ. dr. Traian Diaconescu, de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Ieri s-a desfăşurat o sesiune de comunicări ştiinţifice ale elevilor seminarişti şi o conferinţă cu titlul „Importanţa formatoare a Sfintei Liturghii“, susţinută de arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Astăzi, de la ora 6:30, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia slujba Sfintei Liturghii în Capela Seminarului, iar de la ora 10:00 va avea loc o sesiune de comunicări ştiinţifice ale profesorilor, ce va fi urmată de o activitate metodică în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de muzică din judeţul Iaşi. De la ora 14:00, elevii şi profesorii Liceului Agricol „Vasile Adamachi“ şi cei ai Şcolii Normale „Vasile Lupu“ se vor întâlni şi vor dezbate tema „Sub ocrotirea Sfinţilor Trei Ierarhi“. Mâine, la ora 16:00, va avea loc o expoziţie de icoane a secţiei Patrimoniu cultural a Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi, iar de la ora 17:00 se va oficia Vecernia unită cu Litia la Capela Seminarului, urmând ca sâmbătă, 30 ianuarie, să se săvârşească Utrenia şi Sfânta Liturghie. (C.C.)