În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Ziua Naţională sărbătorită la Roman
În ziua de 1 decembrie, la ceas de sărbătoare națională, în întreaga Eparhie a Romanului și Bacăului, cler și credincioși au înălțat rugăciuni de pomenire pentru eroii români care de-a lungul istoriei s-au jertfit pentru făurirea României Mari, informează Biroul de presă al eparhiei. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman au fost pomeniți, în cadrul Sfintei Liturghii, corifeii Marii Uniri a tuturor românilor într-un singur stat independent și suveran.
În cuvântul adresat, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, chiriarhul locului, a îndemnat clerul și credincioșii să-și iubească țara și să păstreze idealurile pentru care au luptat eroii neamului, trecând peste toate încercările și frământările din societatea contemporană. De asemenea, a îndemnat generația de astăzi să poarte în inimă idealul pentru care s-au jertfit eroii acestui neam și să lupte pentru păstrarea demnității naționale așa cum a fost ea lăsată moștenire de înaintași:
„Să luptăm pentru o Românie demnă, creștină, independentă și curată, care își ocrotește cetățenii și reflectă întru totul idealul pentru care au murit cei care au ctitorit-o. Să nu ne vindem țara, să nu ne înstrăinăm de ceea ce ne-a fost dat să fim și să purtăm în inimi idealul pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam, ale căror fapte au scris istoria României Mari!”



.jpg)
