130 de ani de Drept bisericesc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București

Data: 21 Septembrie 2018

Încă de la înființarea sa în anul 1881, Facultatea de Teologie din București avea prevăzută în programa de studii disciplina Drept bisericesc pentru studenții din anii III și IV, după ce aceștia și-au însușit cunoștințele biblice și de istorie ecleziastică. Totuși, Catedra de Drept bisericesc nu a fost ocupată de la început, nici atunci când facultatea a funcționat doar doi ani, între 1881-1883, nici în primii ani după ce și-a reluat activitatea în toamna anului 1884. Abia după recunoașterea oficială de către regele Carol I a primului Regulament de organizare și funcționare a Facultății de Teologie, publicat în „Monitorul oficial” nr. 66 din 24 iunie 1888, Catedra de Drept bisericesc avea să fie ocupată, începând cu data de 1 octombrie 1888.

Primul titular al Catedrei de Drept bisericesc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bu­curești a fost profesorul academician Constantin Erbiceanu (1838-1913), erudit teolog, istoric și elinist, care a predat această materie între anii 1888-1903, fiind ales de două ori și decan al facultății (1895-1901). De la începutul carierei sale academice, profesorul Erbiceanu a făcut distincția clară între interpretarea canoanelor și studiul legis­lației statale dedicată comunită­ților religioase, pe care le-a considerat materii distincte. Pe acest model, cursul de Drept bisericesc a fost predat și de succesorii lui la catedră, Dimitrie G. Boroianu (1865-1951), profesor între anii 1903-1936 și decan al facultății pentru 3 mandate (1910-1912, 1923-1927), precum și profesorul Lazăr Iacob (1884-1951), care a predat la București un deceniu (1938-1948).

După ce, în anul 1948, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a fost transformată în Institutul Teologic de grad universitar, programa de studiu a Dreptului bisericesc a fost modificată astfel încât să corespundă îngrădirilor impuse de auto­ritățile comuniste. În perioada comunistă, titulari ai Catedrei de Drept bisericesc au fost părintele profesor Liviu Stan (1948-1972), profesorul Iorgu Ivan (1972-1978) și părintele profesor Nicolae Dură (1981-1990). Din anii 1990, Facultatea de Teologie a revenit în cadrul Univer­sității din București, iar programa de studiu pentru disciplina Drept bisericesc și-a recăpătat formele sale, pentru a răspunde adecvat nevoilor Bisericii.

De-a lungul timpului, titularii Catedrei de Drept bisericesc ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București s-au remarcat ca teologi de seamă, atât în țară, cât și în străinătate, participând activ la viața Bisericii noastre, precum și în comisii de dialog teologic internațional și la evenimente academice internațio­nale. Autori de cărți, studii și articole de valoare, publicate în limba română sau în limbi străine, aceștia au contribuit consistent la dezvoltarea teologiei canonice și la studiul Dreptului bisericesc, îndrumând generații întregi de teologi atât la studiile de licență, cât și la cele de doctorat. În plus, unii dintre aceștia, cum este cazul profesorilor Constantin Erbiceanu (director al Tipografiei Căr­ților Bisericești între anii 1887-1895) și Dimitrie Boroianu (director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei între anii 1912-1927), s-au implicat activ și în administrația bisericească, unde au ocupat funcții de conducere, pe care le-au onorat cu multă responsabilitate și profesionalism.

Felicităm pe organizatorii și participanții la lucrările acestui simpozion internațional de Drept bisericesc, care reunește specia­liști din țară și străinătate care își propun să analizeze împreună contribuția Teologiei canonice la viața Bisericii, precum și anumite dinamici actuale din unele legislații de stat referitoare la libertatea religioasă și la organizarea și funcționarea comuni­tăților religioase.

Binecuvântăm cu părintească dragoste pe toți participanții la lucrările simpozionului, exprimându-ne speranța că rezultatele acestuia vor fi receptate ca o frumoasă contribuție la dezvoltarea studiilor de Teologie canonică și Drept bisericesc și, totodată, o cinstire a memoriei canoniștilor care au slujit Catedra de Drept bisericesc a Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis la Simpozionul Internațional de Drept Bisericesc „Ius ecclesiasticum în viața Bisericii: 130 de ani de Teologie canonică în Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universi­tății din București”, organizat în zilele de 20-21 septembrie 2018 la Palatul Patriarhiei din București