158 de ani de la Unirea Principatelor Române

Patriarhia Română şi Academia Română au organizat marţi, 24 ianuarie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, Sesiunea de comunicări ştiinţifice „158 de ani de la Unirea Principatelor Române”. Au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; preşedintele Academiei Române; ierarhi; academicieni; membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, ai Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor; preoţi profesori de la facultăţi de teologie din ţară; clerici de la protoieriile din Capitală şi Ilfov, dar şi tineri de la instituţii de învăţământ din Capitală.

Evenimentul aniversar de la Palatul Patriarhiei a fost un semn de „înaltă recunoştinţă adus făuritorilor Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859”, a precizat în cuvântul de deschidere Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al Academiei Române. În continuare, Preafericirea Sa a prezentat succint contextul istoric al Unirii Principatelor Române şi rolul Bisericii Ortodoxe Române în realizarea acesteia.

Unirea din anul 1859 împlinea o parte a unui ideal la care aspirase de secole poporul român, a subliniat domnul academician Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române. De asemenea, în cuvântul intitulat „Unirea Principatelor Române. Credinţă şi unitate română într-un context european”, preşedintele înaltului for de cultură a reliefat contribuţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza la progresul economic şi cultural al statului modern român. „Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti începea în istoria ţării o epocă de realizări profunde în toate domeniile. Au fost înfăptuiri fără de care nu ar fi fost posibile celelalte mari acte ale românilor, precum Independenţa de la 1877 şi Marea Unire din 1918. Toate domeniile vieţii economice, militare, politice, instituţionale şi culturale s-au bucurat de atenţia domnitorului Cuza şi a colaboratorilor săi apropiaţi. [...] Alexandru Ioan Cuza a reuşit să fie nu numai «Domnul Unirii», dar şi al reformelor, aşa cum îi urase sfetnicul său apropiat Mihail Kogălniceanu. [...] Nu totul a fost perfect, dar progresul a fost uriaş”, a spus acad. Ionel Valentin Vlad.
Totodată, preşedintele Academiei Române a menţionat rolul conştiinţei de credinţă şi de limbă a tuturor românilor, în contextul marilor schimbări europene atât din timpul Unirii de la 1859, cât şi de astăzi. „Credinţa noastră creştină, aproape bimilenară, şi limba noastră romanică au reprezentat cei doi piloni ai dăinuirii poporului român, ai culturii noastre şi, în acelaşi timp, elementele esenţiale prin care ne-am integrat în cultura şi civilizaţia europeană. [...] Biserica şi Academia Română sunt cele două instituţii fundamentale ale statului strâns legate prin promovarea aceloraşi obiective ale credinţei într-un singur Dumnezeu - cel mai puternic lucru - care duc, până la urmă, la unitatea familiei, la unitatea naţională, la cultivarea culturii şi respectarea marilor valori ale nea­mului românesc”, a subliniat preşedintele Academiei Române.

„Este o lecţie a trecutului care nu ar trebui uitată”

După sesiunea inaugurală a urmat sesiunea de comunicări ştiinţifice, moderată de acad. Ionel Valentin Vlad. Prima comunicare ştiinţifică, intitulată „Învăţămintele unei «zile de aur»”, a fost prezentată de acad. Dan Berindei, care a evidenţiat laboriosul proces de unire a Principatelor Române, aflate sub influenţa dominaţiilor străine învecinate şi a Marilor Puteri europene.

„Trecerea de la sentimentul de neam la cel de naţiune a însemnat şi adoptarea unei noi atitudini. De la o convingere oarecum pasivă, purtată timp de veacuri, s-a trecut treptat la urmărirea unor obiective întemeiate pe fiinţarea unitară a tuturor românilor, ceea ce va duce la constituirea unei patrii unice a românilor. [...] Factorul principal al înfăptuirii unităţii româneşti pe plan statal a fost cel al românilor înşişi. Obiectivul unirii Principatelor a devenit ţelul fundamental pentru toţi românii, nu doar pentru moldoveni şi munteni. [...] Este greu astăzi, când, din păcate, nepăsarea domină societatea românească, să putem înţelege forţa pe care au avut-o atunci românii în a-şi exprima dorinţa de unificare, reflectată în adunările publice, în cuvântările care erau ţinute, în presa vremii, forţă care rezulta mult curaj în faţa adversarilor unirii. Impresionantă a fost constanţa timp de ani zile a acestor simţămimte. Un mic popor, împărţit sub oblăduiri diferite, a ştiut şi a putut să impună soluţia sa unei probleme care căpătase dimensiuni internaţionale. Este o lecţie a trecutului care nu ar trebui uitată. Un alt învăţământ fundamental l-a reprezentat tăria societăţii, aflată şi atunci în tranziţie, de a-şi exprima dârzenia. [...] Noi, generaţiile succesoare, le datorăm nepieritoare recunoştinţă. Să nu uităm faptele înaintaşilor, ale tuturor românilor acelor vremi, să nu uităm noi şi mai ales urmaşii noştri cum s-a făurit această ţară prin jertfele şi dăruirea către ţară a celor din anul Unirii, ca toate să ne fie de nepieritoare învăţătură”, a spus acad. Dan Berindei.

Rolul Bisericii Ortodoxe Române în cultivarea conştiinţei unităţii naţionale a fost un alt aspect reliefat în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice. Astfel, pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, în comunicarea „Biserica şi Unirea Principatelor”, a amintit factorii care au pregătit unirea în decursul veacurilor, precum manuscrisele şi cărţile bisericeşti care au trecut barierele temporare ce separau pe românii de aceeaşi credinţă şi sânge de pe o parte şi alta a Carpaţilor. De asemenea, a menţionat rolul clerului din Moldova şi Ţara Românească, care şi-a făcut datoria faţă de neamul pe care-l păstorea.

Un alt aspect prezentat în cadrul evenimentului aniversar a fost rolul spiritual al romanului românesc. În acest context, acad. Nicolae Breban a evidenţiat modul în care romanul a avut şi are capacitatea de a crea tipologii şi personaje emblematice, precum cele din construcţiile epice ale lui Liviu Rebreanu. „În literatura lui Rebreanu se găsesc cel puţin două elemente, să zicem, spirituale. Este acea scenă formidabilă pe care unii îşi permit să o ironizeze, adică momentul în care Ion sărută pământul, şi noi, ardelenii, vreau să ştiţi, în acest gest vedem şi o altă semnificaţie, adică nu numai nevoia sau dorul de pământ al lui Coşbuc, Rebreanu şi al altora, ci vedem şi sărutul pământului românesc. Un dor care era un vis, un ideal. Ideal, un cuvânt care astăzi nu se mai foloseşte, un cuvânt extrem de important în viaţa unui individ sau a unei naţiuni. A doua formă de spiritualitate la Rebreanu este, bineînţeles, în «Pădurea spânzuraţilor», în drama lui Apostol Bologa, care a gustat într-un fel drama fratelui său, Emil Rebreanu, cel care a fugit din imperiu ca să ajungă la fraţii săi români, fiind spânzurat. Noi şi astăzi fugim mereu din imperii. Este o fugă continuă. Imperiile nu ne slăbesc, ba din dreapta, ba din stânga, iar noi nu ne găsim nici astăzi stabilitatea pe care o găseau întemeietorii noştri”, a spus acad. Nicolae Breban.

La finalul sesiunii de comunicări ştiinţifice, au fost lansate volumul II al lucrării „Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare” şi volumul „Slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române-membri ai Academiei Române (1866- 2016)”,­ apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.

„Dacă primul volum a prezentat o istorie generală a monahismului, inclusiv a celui apusean, volumul de faţă prezintă şi istoria monahismului românesc, inclusiv aportul acestui monahism în dezvoltarea culturii şi artei româneşti. [...] Întâlnim o gamă foarte variată de teme care nădăjduim să intereseze un număr cât mai variat de preoţi şi de cercetători din domeniul istoriei, artei şi culturii româneşti. Să sperăm că în cursul acestui an va ieşi de sub tipar şi volumul al 3-lea, care este un repertoriu al tuturor mănăstirilor din Ţările Române, existente astăzi sau dispărute, şi care, de asemenea, va avea peste 1000 de pagini”, a precizat pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, coordonatorul lucrării „Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare”.

Volumul „Slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române-membri ai Academiei Române (1866-2016)” a fost prezentat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Acest volum a apărut în contextul marcării a 150 de ani de existenţă a Academiei Române şi conţine o scurtă biografie și bibliografie a patriarhilor, ierarhilor şi preoţilor Bisericii Ortodoxe Române care au fost membri ai Academiei Române.

În semn de recunoştinţă pentru efortul depus, membrii comisiei de coordonare şi coautorii volumului II al lucrării „Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare” au primit din partea Patriarhului României Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” şi câte un volum.

„Uitarea este un păcat”

La finalul evenimentului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că reamintirea ceasurilor Unirii de pe Dealul Mitropoliei, ca timp binecuvântat de Dumnezeu, este o datorie morală a Bisericii. „Este nevoie să cunoaştem mai bine trecutul nostru, rădăcinile noastre, ca să ştim ce roade trebuie să aducem, fiindcă uitarea este un păcat. Ignoranţa este un păcat, potrivit Sfintei Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, iar uitarea de Dumnezeu şi de oamenii prin care El a lucrat în istorie este un păcat şi, de aceea, ea se combate prin reamintire, prin pomenire, prin aniversarea unor evenimente ale unor instituţii şi comemorarea persoanelor decedate, încât cultul cinstirii înaintaşilor este el însuşi un act de cultură, iar cea dintâi cronică a fost un pomelnic dezvoltat, şi anume «Pomelnicul de la Mănăstirea Bistriţa de Neamţ». Cultura şi cultul sunt legate şi nu putem să trecem cu vederea, să uităm pe cei prin care Dumnezeu a lucrat, întrucât, dacă ne uităm sfinţii şi eroii, atunci nu mai avem nici rădăcini în pământ, nici speranţe în cer. Eroii care s-au jertfit, sfinţii care s-au nevoit pe pământul românesc se află în ceruri ca rugători pentru noi, ca sursă de inspiraţie şi ca ajutători ai noştri”, a conchis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Rugăciuni şi coroane de flori pentru făuritorii Unirii de la 1859

Sesiunea de comunicări ştiinţifice de ieri de la Palatul Patriarhiei a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală. La slujba de Te Deum, oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor; membri ai Academiei Române; membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, ai Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor; preoţi profesori de la facultăţi de teologie din ţară; clerici de la protoieriile din Capitală şi Ilfov, dar şi tineri de la instituţii de învăţământ.

La finalul slujbei de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, au depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Mitropoliei.