16 studii într-un volum omagial

La începutul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa solemnă din data de 8-9 iulie 2008, a hotărât ca binecredinciosul domnitor Neagoe Basarab să se alăture cetei sfinţilor naţionali rugători în faţa altarului Sfintei Treimi pentru neamul românesc. Biserica a constatat şi proclamat sfinţenia pe care Dumnezeu a binevoit s-o arate întrupată într-unul dintre fiii neamului românesc, marele voievod şi domn Neagoe Basarab, de la a cărui întronizare sărbătorim împlinirea a 500 de ani.

Dorind să omagiem memoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab în acest moment aniversar, Arhiepiscopia Bucureştilor a iniţiat un proiect editorial care s-a concretizat prin publicarea volumului intitulat Sfântul Voievod Neagoe Basarab - ctitor de biserici şi cultură românească. Volumul înmănunchează 16 studii ale unor specialişti recunoscuţi din mai multe discipline - istorici, teologi, istorici ai literaturii şi ai artei. Toate aceste contribuţii sunt scrise cu rigoare şi onestitate ştiinţifică, pe baza unei laborioase documentări şi a unei analize critice a izvoarelor. Volumul comemorativ se deschide cu studiul domnului prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, intitulat Neagoe Basarab - om al Bisericii, cărturar şi domn. Autorul conturează luminoasa personalitate a unui domn "format de Biserică şi în spiritul ei", a unui suveran slujitor al Bisericii şi devotat ei şi a unui voievod cărturar şi sprijinitor al culturii şi al artelor. Studiul semnat de domnul prof. univ. dr. Dan Ioan Mureşan proiectează lumină asupra începuturilor domniei sfântului voievod, aducând în atenţia noastră o versiune mai veche a cronicii ţării, care istoriseşte deplasarea în Ţara Românească a patriarhului Pahomie I al Constantinopolului (1502-3, 1505-13), pentru a sfinţi Sfântul şi Marele Mir şi a săvârşi ritualul ungerii noului domn muntean. Legitimitatea marelui voievod şi domn Neagoe se întemeia din această clipă nu atât pe alegerea de către stări, cât pe o ungere divină, exprimată prin oncţiunea patriarhului constantinopolitan. Actul ctitoricesc voievodal este intim legat de ideea biblică a monarhului ca "uns al lui Dumnezeu": domn "din mila lui Dumnezeu", voievodul îşi exprima relaţia personală privilegiată cu Dumnezeu şi cea instituţională cu Biserica şi prin ctitorii, rezidiri, restaurări, danii anuale, înzestrări cu odoare şi odăjdii de mare preţ ale aşezămintelor bisericeşti. Preacucernicul părinte conf. dr. Mihail-Simion Săsăujan s-a aplecat riguros asupra celor mai importante ctitorii muntene ale Sfântului Voievod Neagoe în studiul intitulat Actul de ctitorie al domnului Neagoe Basarab. Sfântul Neagoe nu a fost însă numai un binefăcător al Bisericii lui Dumnezeu din Ţara Românească, ci şi un ocrotitor al întregii Ortodoxii, al Ortodoxiei soborniceşti. "Ctitor mare a toată Sfetagora", Sfântul Neagoe a fost un sprijinitor generos al lăcaşurilor ortodoxe din statele balcanice aflate în cuprinsul Turcocraţiei. Contribuţiile semnate de domnii profesori Florin Marinescu şi Teodor Teoteoi, precum şi de preacucernicii părinţi profesori Ioan Moldoveanu şi Nicolae Moraru tratează despre această dimensiune a activităţii sale ctitoriceşti. Activitatea ctitoricească a voievodului Neagoe Basarab se înscrie într-un program mai larg care a marcat toate domeniile artei şi culturii scrise. Doamna profesor univ. dr. Tereza Sinigalia a realizat o foarte interesantă analiză a structurilor arhitectonice ale bisericilor ctitorite de Sfântul Neagoe Basarab, descifrând trăsături particulare şi originale, dar şi comune celor mai importante zidiri ale sale. Preacuvioasa monahie dr. Atanasia Văetişi a întreprins o pasionantă cercetare a portretisticii votive a lui Neagoe Basarab, analizând deopotrivă portretele votive clasice, tablourile de reprezentare şi portretele devoţionale, în care este reprezentat în calitate de donator orant. Istoria întortocheată a unei icoane a Sfântului Ierarh Nicolae, în care chipurilor sfinte zugrăvite le sunt asociate cele ale familiei voievodale, însoţită de o analiză a acestui unicat artistic, este realizată de preacuviosul arhim. dr. Policarp Chiţulescu. Această bijuterie a iconografiei româneşti medievale se află acum în custodia Muzeului Naţional de Artă, dar, din iniţiativa noastră, se fac demersuri pentru înapoierea ei proprietarului. Statura internaţională a celui mai proeminent intelectual român din secolul al XVI-lea ne este dezvăluită de capodopera sa literară, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, în care Sfântul Neagoe îşi demonstrează erudiţia profană şi, mai cu seamă, teologică. Preacucernicul părinte prof. univ. dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal, a pus în evidenţă originalitatea şi importanţa Învăţăturilor, deopotrivă "carte de învăţătură, tratat de morală, de dogmatică şi de spiritualitate", autorul subliniind caracterul său de lucrare profund teologică şi perspectiva teocratică asupra domniei pe care sfântul voievod o articulează în această capodoperă a literaturii vechi româneşti. Asupra unui "umanism" românesc sui-generis, complet diferit de umanismul apusean cu implicaţiile sale anti- sau necreştine, un umanism autentic creştin, de factură patristică, care înţelege împlinirea umanului în sfinţenie şi nu consideră credinţa ca piedică în calea dezvoltării persoanei, s-a aplecat venerabilul profesor Dan Zamfirescu, în studiul intitulat Neagoe Basarab şi condiţia culturii româneşti în epoca Renaşterii. Actualitatea stringentă şi perenitatea acestei lucrări unice în literatura parenetică europeană sunt puse în lumină de preacucernicul părinte prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu, autorul conchizând că Învăţăturile rămân un testament şi un "ghid moral" pentru elitele politice din orice epocă. Domnul profesor Nicolae-Şerban Tanaşoca a pus la dispoziţia cititorilor români ediţia textului grecesc a Scrisorii marelui ritor al Patriarhiei Ecumenice Manuil din Corint către Neagoe Basarab, însoţită de o traducere în limba română. Acest mic tratat de teologie simbolică despre deosebirile dogmatice, liturgice şi eclesiologice dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică este cercetat, cu erudiţie, ca "document de istorie a ideilor şi mentalităţilor, ca mărturie despre raporturile dintre Ortodoxie şi catolicism în secolul al XVI-lea, după eşecul încercării de unire a Bisericilor întreprinse la conciliul florentin". În acelaşi context polemic trebuie aşezat un text înrudit al aceluiaşi autor, şi anume Apologia Marelui Retor Manuil adresată călugărului dominican Franciscus. Într-o altă anexă, profesorul Tanaşoca a reprodus textul latin al Scrisorii papei Leon al X-lea către Neagoe Basarab şi Ştefăniţă al Moldovei, după ediţia din colecţia Hurmuzaki, însoţit de traducere în limba română. Nu în ultimul rând, două contribuţii - mă refer aici la studiile semnate de domnii dr. Alexandru Simon şi Manole Neagoe - scrutează politica externă pragmatică, realistă şi cumpănită a marelui voievod român, a cărei finalitate era evitarea unei stări de război cu statul otoman aflat în plină expansiune. Totuşi, în aşteptarea unei noi cruciade antiotomane, sfântul voievod a cultivat bune relaţii cu Papalitatea şi cu statele catolice vecine şi a încercat să coalizeze lumea ortodoxă greacă şi slavă. Exprimăm recunoştinţa noastră faţă de aceşti 16 oameni de ştiinţă care au acceptat cu solicitudine invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a face cunoscute rezultatele cercetărilor şi reflecţiile lor privind personalitatea marelui domnitor român. Pr. dr. Nicolae-Cristian Câdă, consilier eparhial cultural, Arhiepiscopia Bucureştilor