17% dintre europeni trăiesc la limita sărăciei

Data: 24 Noiembrie 2009

▲ Potrivit celor mai recente date, 17% din populaţia Uniunii Europene se confruntă cu sărăcia alimentară care nu le permite să ia, o dată la două zile, o masă echilibrată ▲ Din stocul de intervenţie comunitar sunt distribuite cereale, lapte, unt şi zahăr familiilor aflate în dificultate, persoanelor în vârstă lipsite de mijloace suficiente de trai, persoanelor fără domiciliu stabil, persoanelor cu handicap ▲

Comisia Europeană a publicat programul de ajutor alimentar destinat persoanelor celor mai defavorizate pe anul 2010, stocurile de intervenţie existente în 2009 (pentru cereale, zahăr, lapte praf, unt) satisfac în mare parte necesarul prevăzut în programul pe 2010. Conceput iniţial pentru distribuirea stocurilor excedentare de produse agricole către persoanele nevoiase, programul a fost modificat la mijlocul anilor â90, astfel încât, în anumite situaţii, stocurile de intervenţie să poată fi completate cu achiziţii de pe piaţă. Anul acesta însă, Comisia susţine că stocurile de intervenţie existente au putut satisface în mare parte necesarul prevăzut în programul pe 2010, nemaifiind necesar să se recurgă decât în mică măsură la achiziţiile de pe piaţă. S-a alocat un buget de aproape 500 de milioane de euro, care corespunde celui alocat programului pe 2009, 19 state membre luând parte la aceste măsuri de intervenţie. „Programul constituie un mijloc concret prin care Uniunea Europeană poate ajuta o parte dintre persoanele cele mai defavorizate din societatea noastră. Este, de aceea, extrem de important ca el să fie pus în practică în mod adecvat pentru ca produsele finale să fie cu adevărat distribuite celor care au nevoie de ele“, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Distribuirea gratuită de alimente persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate a fost iniţiată în regim de urgenţă în timpul iernii neobişnuit de reci dintre anii 1986-1987, când stocurile excedentare de produse agricole au fost donate asociaţiilor caritabile din statele membre pentru ca acestea să le distribuie persoanelor nevoiaşe. Ulterior, această măsură a dobândit caracter permanent şi s-a bazat pe stocurile de intervenţie. Programul permitea statelor membre să deblocheze stocurile publice excedentare de produse alimentare pentru ca acestea să poată fi folosite ca ajutoare alimentare. Participarea statelor membre la program este voluntară, iar în fiecare an Comisia adoptă un nou program. Ajutoarele sunt oferite diferitelor categorii de persoane sărace, în special familiilor aflate în dificultate, persoanelor în vârstă lipsite de mijloace suficiente de trai, persoanelor fără domiciliu stabil, persoanelor cu handicap, copiilor aflaţi în pericol, lucrătorilor săraci, lucrătorilor migranţi şi solicitanţilor de azil. Deşi nivelul de trai în UE este, în medie, unul dintre cele mai ridicate din lume, există persoane care nu sunt capabile să îşi asigure o hrană adecvată. Conform celor mai recente estimări, în medie 17% din populaţia Uniunii Europene trăieşte sub pragul sărăciei sau la limita acestuia şi se confruntă, aşadar, cu sărăcia alimentară care nu le permite, de exemplu, să ia, o dată la două zile, o masă echilibrată, arată Executivul european. Cantitatea din fiecare tip de produs care urmează să fie retrasă din stocurile de interveneţie comunitare în scopul distribuirii în statele membre în cadrul programului pe 2010 este de 1.555.726 de tone de cereale, 51.148 de tone de unt, 65.290 de tone de lapte, 34.832 de tone de zahăr. România va primi 135.555 de tone de cereale, 4.500 de tone de lapte şi 5.577 de tone de zahăr. Resursele puse la dispoziţia statelor membre în cadrul programului pe 2010 se ridică la 478.000.000 de euro, dintre care 29.951.704 euro pentru România.